România trebuie să acopere 33% din consumul brut de electricitate din 2010 din surse regenerabile

Administratia Fondului de Mediu, AFM, biomasa, Consum, energie, energie eoliana, energie regenerabilă, eoliana, hidro, Hidroconstructia, primărie, Romelectro, solară

„România are două ţinte obligatorii de îndeplinit. Una dintre ele se referă la 2010, când 33% din consumul brut de energie electrică trebuie acoperit din resurse regenerabile. Pentru asta va trebui să vedem care va fi consumul brut de energie electrică anul viitor şi care va fi producţia de energie din resurse regenerabile”, a explicat Săndulescu, care a precizat că în acest an consumul de electricitate a scăzut, ca urmare a crizei.

Cea de-a doua ţintă se referă la 2020, când 24% din consumul total de energie va trebui să fie din surse regenerabile.

„Suntem optimişti atât datorită unităţilor pe care le avem în funcţiune, cât şi a proiectelor pe care le avem în derulare. Avem parcuri eoliene de 1.000 MW în construcţie şi unităţi de 2.900 MW cu aviz de racordare emis. Deşi e criză, investiţiile în acest domeniu au continuat să vină, investiţii private”, a mai spus Săndulescu.

Oficialul a subliniat că România, spre deosebire, de Bulgaria, nu a acordat avize de construcţie a unor proiecte eoliene în arii protejate.

Pentru 2010, Ministerul Economiei va avea în vedere finalizarea foii de parcurs privind promovarea energiilor din resurse regenerabile solicitate de Comisia Europeană şi revizuirea strategiei energetice pentru previzionarea consumului de energie din România.

Pe 19 noiembrie, ministrul interimar al economiei, Adriean Videanu, a semnat contractele de finanţare pentru primele 6 din cele 14 proiecte aprobate până acum privind sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice din surse regenerabile.

Cele şase proiecte au o valoare totală de circa 269 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă aprobată este de aproape 114 milioane lei. Beneficiarii sunt: Hidroconstrucţia, Romelectro, Unicom 3N 2000 SRL, Romconstruct Top SRL, Balkan Hydroenergy SRL şi Primăria Municipiului Beiuş. Puterea instalată aferentă acestor proiecte este de 31,557 MWe putere electrică şi 30,55 MWt putere termică.

Cele 14 proiecte aprobate au o valoare totală de 618 milioane lei, finanţarea nerambursabilă fiind de circa 261 milioane lei (circa 61 milioane euro). A doua sesiune de depunere a proiectelor de acest fel a fost deschisă la 1 decembrie, a mai spus Videanu.

Pe 2 noiembrie, Administraţia Fondului de Mediu (AFM) anunţa că investitorii interesaţi pot depune între 9 şi 27 noiembrie proiecte de producere a energiei din surse regenerabile, prin care pot lua cel mult 30 milioane lei pentru fiecare proiect.

Un solicitant poate depune, în cadrul sesiunii de finanţare, cel mult două proiecte, iar anual se pot organiza una sau mai multe sesiuni de finanţare, se precizează în Ghidul de finanţare a programului privind producerea energiei din surse regenerabile (eoliană, geotermală, solară, biomasă şi hidro), publicat pe pagina de internet a AFM.

Ultimele Articole