Cât plătește România către FMI, UE şi BIRD, în septembrie

plata datoriilor

Astfel, suma care trebuie plătită către FMI se ridică la 121,1 milioane euro, cea către UE la 26,9 milioane euro, iar către BIRD la 8,3 milioane euro.

 

România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către FMI, UE şi BIRD. De la începutul anului, din suma totală datorată au fost achitate 721 milioane euro.

 

Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro.

 

În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.

 

Din acest aranjament cu FMI, România a intrat în posesia a şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro).

 

Cea de-a 8-a tranşă a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, de tip preventiv şi nu a fost utilizată în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile.