Alături de Ungaria şi Spania şi spre deosebire de alte state din UE, România nu oferă debitorilor persoane fizice opţiunea de restructurare a datoriilor printr-o procedură de faliment supravegheată judiciar, cu protecţie faţă de creditori, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă London Economics pentru Comisia Europeană, contractat în 2011 şi finalizat anul trecut.
Între timp, după finalizarea raportului, Spania a introdus în lege prevederi care previn evacuarea din locuinţe a persoanelor aflate în situaţie de neplată la credite ipotecare.
În Ungaria, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut elaborarea unei legi a falimentului personal.
Raportul trece în revistă principalele motive pentru care, în cazul Româniai, au eşuat încercările de a trece prin Parlament o lege a falimentului personal, cum ar fi îngrijorările exprimate de bănci privind o posibilă creştere a numărului de tentative de fraudă odată cu apariţia unei astfel de variante, dar şi opoziţia FMI, invocată de guvern, dar negată de instituţia de la Washington.
Deşi FMI neagă că s-ar fi implicat în această dezbatere, raportul London Economics aminteşte că în scrisorile ataşate acordului se menţionează că guvernul va continua consultările cu FMI şi Comisia Europeană înainte de a introduce măsuri precum cele prezente în proiectul privind legea insolvenţei personale, care ar putea creşte indisciplina în rândul debitorilor.
Referitor la tentativele de fraudă, raportul prezintă poziţia Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), care consideră că rata de infracţionalitate din România este mai ridicată decât în alte state membre UE, astfel încât tratarea situaţiilor de supraîndatorare cu instrumente echivalente nu ar fi oportună.
Raportul îl citează pe preşedintele ARB, Radu Gheţea, care a afirmat că efectul negativ imediat al legiferării falimentului personal ar fi creşterea volumului de provizioane constituite de bănci şi probabil necesitatea unor majorări de capital.
În plus, şeful Raiffeisen Bank România, Steven Van Groningen, citat de asemenea în raport, consideră că principalele consecinţe negative ale unei legi a falimentului personal ar fi creşterea costului creditului şi scăderea finanţării oferite de bănci în cazul creditelor ipotecare, din moment ce valoarea de colateral a locuinţei ar fi redusă de prevederile care ar împiedica evacuarea debitorului rău-platnic.
Totodată, studiul invocă opinii ale sistemului bancar şi băncii centrale privind temeri la adresa stabilităţii sistemului bancar, respectiv la capacitatea sistemului de a absorbi pierderile generate de apariţia unui astfel de cadru legislativ, la consecinţele acestor pierderi asupra creditării şi, în final, asupra creşterii economice.
Banca Naţională, care s-a opus de asemenea iniţiativelor, a invocat stabilitatea sistemului bancar şi posibilitatea ca băncile, confruntate cu legiferarea falimentului personal, să ceară mai multe garanţii pentru credite şi să restricţioneze accesul la finanţare.
US Commercial Service, agenţie a guvernului SUA, notează că numărul insuficient de judecători şi avocaţi specializaţi în proceduri de faliment îngreunează procesul judiciar în astfel de cazuri şi împiedică de multe ori soluţionarea în mod consecvent a dosarelor.
De asemenea, există motive de îngrijorare legate de sistemul judiciar, care nu ar face faţă numărului ridicat de dosare care ar ajunge în instanţă în baza unei legi a falimentului personal.
Studiul a fost realizat pe baza opiniilor exprimate de-a lungul timpului de diverşi jucători – BNR, bănci, guvern, FMI, agenţii de rating, parlamentari, avocaţi şi organizaţii care reprezintă consumatorii – dar şi de respondenţi intervievaţi de compania de consultanţă.
