Cu aceeaşi ocazie, a fost semnat Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei (TIC) între Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) şi Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei din China.
„În acest context, ambele părţi au agreat necesitatea organizării unui Forum de afaceri în România la care să participe companii chineze şi româneşti din sectorul IT&C, considerând a fi un prim pas în vederea concretizării Memorandumului de înţelegere”, se arată în comunicatul transmis duminică de MCSI.
Principalele teme abordate în discuţia dintre ministrul Valerian Vreme şi omologul său chinez, Miao Wei, au fost dezvoltarea sectorului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei din cele două ţări, precum şi modalităţile concrete de cooperare.
„Ministrul român a subliniat că relaţiile din domeniu TIC dintre cele două ţări trebuie să devină pragmatice şi să se bazeze pe oportunităţile oferite de: statutul României de membră a Uniunii Europene, existenţa unui cadru legislativ naţional care să promoveze investiţiile, sprijinul financiar oferit de partea chineză”, se arată în comunicat.
Totodată, potrivit MCSI, ministrul chinez a salutat succesul întâlnirii dintre ministrul român şi firmele de software din China şi a considerat necesară crearea unui spaţiu de interacţiune între companiile din cele două ţări. În acest moment, Guvernul chinez lucrează la un plan de dezvoltare pe următorii cinci ani, care are ca principală ţintă promovarea investiţiilor chineze în extreriorul ţării.