România, văzută la CNN

CNN, comunism, documentar, România

Potrivit unui comunicat de presă, seria de documentare realizată în mai multe ţări se încheie în România, ţară care a trecut ­printr-o schimbare dramatică de regim în urmă cu 20 de ani.

“Dacă, pentru mulţi, evenimentele din România au însemnat în special înlăturarea violentă de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru alţii, acestea au reprezentat imagini înfiorătoare ale orfelinatelor, difuzate în săptămânile şi lunile care au urmat”, spune Mike McCarthy, vicepreşedintele departamentului Reportaje şi Programe Speciale al CNN International.

“Două decenii mai târziu, România, chiar dacă nu este ţara promisă, este o ţară care promite.” Programul CNN dedicat acestei aniversări istorice va include transmisiuni live din Bucureşti, în săptămâna 21-27 decembrie, şi un documentar special, de o jumătate de oră, în care se va vorbi despre revoluţia ce a dus la răsturnarea dictatorului român.

Emisiunea “Toamna schimbării: România” va fi difuzată în premieră sâmbătă, 19 decembrie, ora 19.30, şi va fi reluată în 20, 21 şi 25 decembrie. De asemenea, Fionnuala Sweeney de la CNN va veni la Bucureşti în decembrie, pentru a transmite live pentru emisiunile din prime-time ale CNN International.