Un sfârșit e un început. România vs Olanda, 0-3

Pentru noi, EURO 2024 se oprește aici. Am recâștigat reperul de care aveam nevoie. Momentul de comuniune națională neuitat și așteptat. Retrăit la cote amețitoare, mai înalte și mai fierbinți decât orice punct de maximum resimțit sub cupola Lunii lui Cuptor.

Performanța e de necontestat. E drept, la fel ca în 2000, România s-a oprit în optimi. Însă după 24 de ani a făcut-o din nou, din postura de lider al grupei sale. Performanța morală este cea mai importantă. Dovadă este această vară fără pereche. Măsurată în atomi liberi, zoriți de biții aliniați pe computer, în tonuri de Profit & Loss.

Pe ritmuri naționale

Și fotbalul este la răscruce. Fotbalul național s-a despărțit definitiv de fotbalul comercial. Cel din urmă a ajuns epuizat la linia de sosire a turneului final. De acum înainte și mereu, Europenele vor fi o celebrare a națiunilor.

De partea cealaltă, Champions League va urma așa numitul Swiss Model. Va fi un Campionat Mondial camuflat într-o competiție a cluburilor continentale. Adevărata competiție pe frecvența căreia răspund Kylian Mbappe, Jude Bellingham, Lamine Yamal și Virgil van Dijk. Vor fi aproape de două ori mai multe meciuri. Și mai mulți bani. Mult mai mulți.

EURO va continua pe ritmuri naționale chiar dacă va rămâne o expoziție cu vânzare. Pentru cei tineri, plini de elan și vise. Am ajuns la această intersecție istorică datorită unei naționale modeste din punct de vedere financiar. Cea mai modestă. Din întâmplare sau nu, este naționala noastră.

Campioana inimilor

Și nu a fost deloc cea mai modestă. Dimpotrivă. A devenit campioana inimilor. Într-o competiție unde un singur gol marcat te poate face nemuritor, așa cum a spus Philipp Lahm, pentru The Guardian.

Tricolorii își vor urma drumul lor spre Vest și Est. Sau și mai departe, spre Orientul Mijlociu. La EURO au venit, au văzut și au câștigat. Când nimeni nu a crezut. Și tocmai pentru că au facut să fie posibil, ceva mult mai bun li se va întâmpla în viitor. Fiecăruia.

Pentru un început care ne-a lăsat fără cuvinte și un sfârșit venit prea devreme, Celelalte Cuvinte au găsit formula cea mai bună. Un sfârșit e un început.