Potrivit sondajului, mai puţin de jumătate dintre europeni sunt mulţumiţi de propriile sisteme feroviare (46%), deşi gradul de satisfacţie s-a îmbunătăţit faţă de 1997, când era de 41%.
Nivelul de satisfacţie variază astfel de la 67% în Finlanda până la 18 % în Bulgaria, fiind în general destul de scăzut în statele membre din Europa Centrală şi de Sud-Est. În România, gradul de satisfaţie este de 23%.
Conform aceleiaşi cercetări, sprijinul total pentru deschiderea către concurenţă a sistemelor naţionale şi regionale de transport feroviar este de peste 60 % în toate statele membre, cu excepţia a două (Olanda şi Luxemburg). În acelaşi context, 78% dintre cetăţenii UE sunt de părere că o concurenţă mai mare va fi în beneficiul călătorilor, arată sondajul.
Pentru majoritatea europenilor, deschiderea către concurenţă va avea o influenţă pozitivă în ceea ce priveşte preţul biletelor (72%), calitatea serviciilor pentru călători la bordul trenurilor (71%), confortul şi curăţenia trenurilor (70%), frecvenţa trenurilor (68%), punctualitatea acestora (66%), modul în care sunt administrate întreprinderile feroviare (63 %) şi numărul de staţii sau rute care vor fi deservite (62%), potrivit studiului.
Cercetarea Eurobarometru indică totodată că majoritatea absolută a europenilor se aşteaptă ca o concurenţă mai mare pe piaţa feroviară să fie benefică pentru părţile interesate individuale, precum călătorii (78%), operatorii feroviari privaţi (68%) şi salariaţii operatorilor de transport feroviar (55%).
De asemenea, 70% dintre cetăţenii UE doresc ca, în urma sporirii concurenţei, să beneficieze de servicii feroviare minimale, similare celor ale companiilor aeriene low-cost, iar 43% vor dezvoltarea de servicii premium (mâncare, filme, ziare etc.). De asemenea, aproape două treimi (65%) dintre europeni doresc mai multe modalităţi de achiziţionare a biletelor (de exemplu online, prin intermediul telefoanelor inteligente sau la bord).
Peste jumătate dintre europeni (55%) utilizează trenurilor naţionale sau regionale: cel puţin săptămânal (6%), de mai multe ori pe lună (4%), de mai multe ori pe an (19%) sau cel mult o dată pe an (26 %). Mai mult de patru din zece europeni nu au folosit niciodată acest tip de trenuri (45%), se precizează într-un comunicat al reprezentanţei Comisiei Europene.
Puţin peste patru din zece europeni (41%) utilizează trenuri suburbane: cel puţin săptămânal (7%), de mai multe ori pe lună (5%), de mai multe ori pe an (13%) sau cel mult o dată pe an (15%). Aproape şase din zece europeni nu au folosit niciodată acest tip de trenuri (59%).
Principalul motiv pentru care călătorii folosesc trenurile naţionale sau regionale îl constituie călătoriile de agrement (70%), doar câţiva dintre călători menţionând că merg cu trenul la muncă sau la cursuri (10 %) sau în călătorii de afaceri (10 %).