Valoarea medie a unui cont de pensii private obligatorii este de 1.000 de euro, în timp ce suma medie dintr-un fond de pensii facultative este de 680 de euro după opt ani de contribuţii. Sumele mici virate lunar, de ordinul a câteva zeci de lei, alături de lipsa de preocupare pentru traiul la bătrâneţe fac ca românii să nu beneficieze din plin de pensiile private, deşi peste câteva decenii pensia de la stat este de aşteptat să fie cu 31% mai mică decât în prezent.
Un număr de 346.000 de români au economisit pe cont propriu peste un miliard de lei în unul din cele zece fonduri de pensii facultative, după aproape opt ani de la înfiinţarea sistemului. Suma strânsă şi numărul participanţilor sunt reduse luând în calcul faptul că fondurile de pensii private obligatorii au 3,7 milioane de participanţi care virează lună de lună contribuţii, iar valoarea totală a activelor strânse după şapte ani de funcţionare a depăşit
19,7 miliarde de lei. Nici introducerea deductibilităţii fiscale în limita a 400 de euro pe an pentru investiţiile în fondurile facultative, atât la angajat, cât şi la angajator, nu a dinamizat prea mult industria, majoritatea salariaţilor fiind interesaţi de obţinerea de bonusuri de la angajatori orientate pe termen scurt de timp: cursuri de formare, maşină de serviciu, tichete de masă.