Cele mai multe companii analizate de casa de brokeraj Tradeville preferă să-şi consolideze ce au reuşit până acum decât să-şi dorească mai mult.
“Companiile analizate de Tradeville sunt conservatoare în previziunile pentru anul în curs, cele mai multe optând mai degrabă pentru stabilizarea indicatorilor (proprii de performanţă, n.r.), decât pentru creştere“, cosideră Magda Sirghe, analistul Tradeville care a elaborat raportul de casa de brokeraj în această după – amiază.
Tradeville vede incertitudine atât pentru Romania, cât şi pentru economia mondială.
Pe scurt, în …
Sectorul bancar
… domneşte prudenţa.
Managementul BRD, cea mai mare bancă listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), „se aşteaptă la o evoluţie stabilă sau în uşoara creştere a principalilor indicatori în 2011”, spune Magda Sirghe.
Cu o rentabilitate a capitalurilor proprii în scădere de la 19,4% la 11,6% anul trecut, BRD se situează totuşi sub media sistemului bancar la nivelul creditelor neperformante. Numărul de clienţi a scăzut „ca urmare a eliminării celor inactivi şi a încetinirii ritmului de achiziţie a unora noi“.
Banca Transilvania (TLV) urmăreşte „menţinerea indicatorilor de prudenţialitate în limite de stabilitate“, prin „creşterea într-un ritm disciplinat a portofoliului de credite“.
Banca Comercială Carpatica (BCC), a treia banca locală listată la Bursă şi singura care a încheiat anul 2010 cu pierdere, a cerut bani acţionarilor şi vrea să se lanseze în domeniul leasingului financiar, pentru a-şi completa gama de servicii.
Sectorul bunurilor de consum
Nu întâmplător acest sector a fost cel dintâi de la Bursă care a „produs “ cazuti de insolvenţă (retailer-ul de IT & C Flamingo şi producătorul de perdele Siretul Paşcani).
„Dinamica anuală reală a indicatorilor relevanţi pentru evoluţia cererii interne s-a plasat în continuare în teritoriul negativ. Deficitul de cerere va persista pe termen mediu, deşi este aşteptat să se restrângă treptat”, considera analistul Tradeville.
Relativ surprinzător, veştile (relativ) bune vin din…
Sectorul turism
Veştile bune vorbesc însă doar de disponibilitatea mai mare de consum a celor avuţi.
Tradeville estimează că apetitul românilor pentru vacanţe externe a crescut cu 20%, dar, „în acelaşi timp, au scăzut cu 20% solicitările pentru concedii în Romania, tendinţă care persistă încă din 2009“.
La nivelul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) „aceste scăderi se pun pe seama celor mai mari două probleme din turismul romanesc, respectiv lipsa infrastructurii şi a promovării“, observă Magda Sirghe, de la Tradeville.