Criza economică nu a afectat în aceeaşi proporţie toţi românii. Ba chiar, unele persoane au avut, se pare, de câştigat. Potrivit datelor publicate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar(FGDB), la finele anului trecut, existau în băncile locale aproximativ 14,6 milioane de depozite ale persoanelor fizice dintre care doar 12,8 milioane garantate. Excluzând clienţii băncilor care nu sunt parte a FGDB(instituţii de credit de dimensiuni mici), cele 800.000 de conturi negarantate au valori de peste 100.000 de euro(pragul maxim până la care un depozit intră în schema de garantare). Prin comparaţie, în 2008, în plin boom economic, numărul depozitelor negarantate era de doar 600.000. Valoarea totală a depozitelor constituite de persoanele fizice a ajuns la 138 de miliarde de lei, cu 8 miliarde de lei mai mult decât la finele lui 2013.