Catalina Mares

Românii nu se înghesuie la vot. Avem cea mai slabă prezență din ultimii ani

alegeri 2020, alegeri parlamentare, alegeri parlamentare 2020, vot 2020

Prezenţa la vot pe ţară la alegerile parlamentare a fost, duminică, până la ora 13.00 de 13.85% respectiv de 2.519.896 de alegători, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC). Este o prezență mai mică decât la alegerile parlamentare din 2016, când prezența la urne la ora 13.00 a fost de 16,62% (3.035.065 de alegători). Astfel, sunt cu peste  500.000 de voturi mai puține la această oră, față de alegerile precedente.

În mediul urban, s-au prezentat la urne 1.421.824 de alegători, iar în rural 1.098.072 de alegatori.

În Bucureşti au votat 13.83% dintre alegători.

Cea mai mare prezenţă la vot se înregistrează în judeţele Mehedinţi, Olt și Teleorman, iar cea mai redusă în judeţele Maramureș, Vaslui și Bistrița-Năsăud.

Votarea în țară se încheie la ora 21.00. Alegătorii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestui sediu pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59, aceştia primind bonuri de ordine cu ştampila de control a secţiei de votare.