În 2009, România a avut una dintre cele mai dure recesiuni din lume. În aceste condiţii, produsul intern brut pe locuitor al României, ajustat la puterea de cumpărare, a fost în 2009 la 45% din media Uniunii Europene, în scădere de la 47% în anul precedent, dar mai mare totuşi decât cifra înregistrată în 2007. Cel puţin aşa arată primele estimări ale Eurostat.
Indicatorul este unul dintre cele mai folosite pentru a compara standardele de viaţă, deoarece ţine cont de costul relativ al vieţii şi rata inflaţiei din ţările analizate. România depăşeşte doar Bulgaria, care se află, unde PIB-ul pe cap de locuitor se află la 41% din media Uniunii Europene, nivel neschimbat faţă de anul precedent. Diferenţa dintre România şi Bulgaria s-a micşorat, astfel, anul trecut faţă de 2008.
De altfel, Moody’s estima în ultimul raport anual pentru România, publicat în septembrie 2009, că nivelul real al veniturilor s-ar putea apropia de media Uniunii Europene abia peste 40 de ani.
Luxemburg este liderul detaşat în clasamentul Eurostat, cu un nivel mediu al traiului de mai bine de două ori mai bun decât în restul Uniunii. Urmează Irlanda şi Olanda, cu un indice de 131, respectiv 130%. Cele mai mari economii europene, Germania, Franţa şi Marea Britanie sunt mult mai aproape de media standardelor de viaţă în blocul comunitar.