Marian Manolache

Românii se aşteaptă la noi majorări de preţuri din cauza unor posibile creşteri de taxe şi impozite

deficit bugetar romania, FMI, impozite romania, majorare pret, prețuri, taxe romania

Studiul „Europa Climate” efectuat de GfK a fost realizat în rândul consumatorilor din Austria, Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia, România şi Spania, state care însumează circa 80% din populaţia totală a celor 27 state membre ale UE.

 

„În luna martie, aşteptările privind preţurile au marcat o creştere în toate ţările Uniunii Europene studiate. Singura excepţie o constituie Bulgaria, unde după o creştere puternică începând din luna decembrie a anului trecut, actualmente indicatorul s-a diminuat uşor, situându-se în martie la cota de 7,6 puncte. O creştere deosebit de pronunţată au consemnat-o Franţa, Italia şi România”, potrivit studiului.

 

În Franţa, aşteptările consumatorilor privind preţurile s-au amplificat în martie cu 12,4 puncte, situându-se acum la 46,9 puncte, cea mai ridicată valoare din ultimii aproximativ 20 de ani. În Italia, indicele s-a situat în martie la -11,1 puncte, comparativ cu -22 de puncte în februarie.

 

„În România, indicatorul (privind aşteptările legate de preţuri – n.r.) se situează în prezent la 19,7 puncte. La mijlocul anului 2010, românii au avut de suportat o majorare cu cinci puncte procentuale a taxei pe valoarea adăugată. Urmare a controverselor pe această temă, aşteptările privind preţurile au crescut la 14 puncte în august. În perioada următoare, însă, indicatorul s-a calmat, iar până în ianuarie a scăzut la cota de -15,3 puncte. În prezent, românii anticipează noi majorări de impozite şi de taxe, astfel încât aşteptările privind preţurile au crescut în martie cu 29,7 puncte”, potrivit studiului GfK.

 

Astfel, GfK notează că Guvernul român este supus în continuare unei presiuni internaţionale puternice pentru reducerea deficitului bugetar, având în vedere ajutoarele financiare ce i-au fost acordate de către Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Uniunea Europeană.

 

Potrivit studiului, teama de inflaţie tot mai pronunţată a consumatorilor europeni se răsfrânge şi asupra aşteptărilor lor privind veniturile.

 

„În prezent, indicatorul (privind aşteptările legate de venituri – n.r.) este în scădere pe un front larg. Excepţie în acest sens face doar România, cu o creştere nesemnificativă, după ce în iunie 2010 indicatorul marcase aici un record negativ de -72,7 puncte. Pentru a păstra controlul asupra finanţelor publice, guvernul român a impus anul trecut un pachet de măsuri severe de austeritate”, se arată în studiul GfK.

 

GfK notează că în urma adoptării pachetului de măsuri de austeritate a existat o scădere abruptă a aşteptărilor cetăţenilor în ceea ce priveşte veniturile.

 

„Ulterior, începând de la mijlocul anului, speranţa prudentă că recesiunea se va încheia în curând a determinat o creştere continuă a indicatorului (privind aşteptările legate de venituri – n.r.). În prezent, acesta se stabilizează la un nivel foarte scăzut, respectiv -31,3 puncte. În februarie a fost acordată bugetarilor o creştere salarială de 15%, care a compensat cel puţin în parte reducerile din anul precedent. Experţii prevăd pentru cele nouă luni rămase din acest an un uşor reviriment economic”, se mai spune în studiu.

 

Totuşi, dintre ţările supuse analizei, doar germanii şi austriecii pornesc de la premisa că situaţia economică se va ameliora simţitor.

 

În luna martie, indicatorul care arată aşteptările privind evoluţia economică se cifra în Austria la 38,2 puncte, iar în Germania chiar la 49,5 puncte.

 

„În Spania, România şi Austria, indicatorul (privind aşteptările legate de evoluţia economică – n.r.) a câştigat în valoare, în timp ce în Cehia şi în Bulgaria a suferit diminuări evidente. În prezent, România pare a se stabiliza la un nivel foarte scăzut. Aici, aşteptările privind starea economică au crescut de la mijlocul anului trecut cu circa 34 de puncte ale indicatorului, situându-se în prezent la o valoare de -37.3 puncte.

 

Referitor la disponibilitatea de a cumpăra, pe ansamblul Europei are loc o diminuare a acestui indicator, evoluţie corespunzătoare aşteptărilor reduse privind veniturile.

 

„În prezent, acest indicator nu înregistrează creşteri decât în Cehia, în Austria şi în Italia. După prăbuşirea suferită în anul precedent, România a înregistrat o uşoară revigorare, iar în prezent se stabilizează – chiar dacă la un nivel foarte scăzut. În luna martie, indicatorul se cifrează la -35,1 puncte. Valorile de departe cele mai ridicate le prezintă Austria cu 30,9 puncte şi Germania cu 34,3 puncte”, se mai arată în studiu.

 

Grupul GfK, prezent şi pe piaţa din România, este una din cele mai mari organizaţii de cercetare de piaţă din lume. Compania îşi desfăşoară activitatea în peste 100 de ţări, având mai mult de 10.000 de angajaţi. Vânzările GfK s-au ridicat în 2009 la 1,16 miliarde euro.

 

Ultimele Articole