„Noi discutăm aici (în cadrul vizitei în Republica Azerbaidjan – n.r.) despre colaborări în mai multe domenii, precum educaţie, agricultură, dar cel mai important este cel al energiei. Romgaz va colabora cu SOCAR (n.r. State Oil Company of Azerbaidjan Republic) pentru proiectul Nabucco, dar şi pentru explorarea gazelor în această ţară”, a spus Adriean Videanu.
De asemenea, ministrul Videanu a precizat că speră să semneze un acord în acest sens, la sfârşitul lunii septembrie, atunci când preşedintele Republicii Azerbaidjan, E.S. Ilham Aliyev, va efectua o vizită în ţara noastră.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, se află în Republica Azerbaidjan, de miercuri şi până pe 3 iulie, unde discută şi despre proiectul gazoductului Nabucco cu oficiali din această ţară.
Agenda vizitei ministrului Economiei la Baku cuprinde participarea la lucrările celei de-a patra sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale româno-azere cu privire la relaţiile comercial-economice şi colaborare tehnico-ştiinţifică, care are loc în zilele de 2 şi 3 iulie, precum şi întâlniri cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, E.S. Ilham Aliyev, şi cu primul ministru din Azerbaidjan, Artur Rasizade, potrivit unui comunicat emis miercuri pe portalul ministerului.
Vor avea loc, totodată, întrevederi cu membri ai Cabinetului de Miniştri – ministrul Dezvoltării Economice, Shahin Mustafayev, ministrul Industriei şi Energiei, Natig Aliyev, ministrul Afacerilor Externe, Elmar Mammadyarov, preşedintele SOCAR, Rovnag Abdullayev.
Fostul director general al Romgaz, Francisc Toth, a declarat în septembrie 2008 Agenţiei NewsIn că Romgaz intenţionează să intre pe pieţele din Orientul Mijlociu şi Africa în viitor, unde „sunt potenţiale zăcăminte de gaze şi ţiţei, lucru care ar fi o mare provocare pentru Romgaz”.
Acţionarul majoritar al Romgaz este Ministerul Economiei şi Finanţelor, care deţine 85,01% din acţiuni, iar restul de 14,99% din acţiuni aparţine Fondului Proprietatea. Romgaz are ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelor naturale. Romgaz produce anual circa o treime din consumul de gaze al ţării.