‘Piaţa de panificaţie este blocată în această perioadă, deoarece producătorii şi morarii nu se înţeleg la preţ. Morarii vor să cumpere cu 750 lei tona de grâu, iar producătorii vor să vândă la un preţ mai mare. Totodată, Rusia a venit cu o ofertă mult mai bună. Vinde la export grâu cu 220 dolari tona, iar noi vrem 220 euro’, a declarat Aurel Popescu.
Preţul pâinii nu va creşte, în următoarea perioadă, a adăugat acesta.
‘Nu se va majora preţul pâinii, deşi, din octombrie 2010 în iunie 2011 s-a lucrat în pierdere. Preţul grâului s-a majorat de trei ori, iar în aceeaşi perioadă, preţul pâinii a crescut cu 10-15%’, a precizat Aurel Popescu.
Producţia de grâu din anul 2011 din România se ridică la două milioane tone, potrivit preşedintelui ROMPAN, iar calitatea din acest an a pâinii este superioară celei din anul 2010.
De asemenea, acesta a precizat că 60% din piaţa grâului reprezintă piaţa nefiscalizată.
În acest an, au fost însămânţate 1,95 milioane hectare cu grâu, de pe care se estimează că se vor recolta în jur de 6,712 milioane de tone, mai mult cu peste un milion de tone faţă de recolta anului 2010 (5,6 milioane tone).
Până la 27 iulie a fost recoltată o suprafaţă de 1,611 milioane hectare, la un randament de 3,6 tone la hectar, faţă de prognoza MADR de 3,4 tone la hectar.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în 2010 producţia de grâu a fost de 5,588 milioane tone, iar în 2009 de de 5,203 milioane tone.