Anunţul vine la scurt timp după ce singura rafinărie petrolieră din Bulgaria îşi încetează activitatea. Neftochim, rafinărie ce aparţine gigantului petrolier rus LukOil, a fost închisă ca urmare a deciziei Agenţiei Vamale bulgare de a retrage companiei licenţa de operare a depozitelor de produse petroliere.
„Până la finele anului, Rompetrol Bulgaria are planificate investiţii în cinci noi staţii, amplasate pe întreg teritoriul ţării. Totuşi, scopul nostru nu este doar să ne extindem reţeaua din Bulgaria, dar să oferim şi servicii şi produse din ce în ce mai bune clienţilor noştri, folosind calitatea înaltă a carburanţilor ca prim avantaj competiţional”, a declarat directorul comercial al Rompetrol Bulgaria, Stanimir Smilkov.
Până la momentul publicării ştirii, reprezentanţii Grupului Rompetrol nu au răspuns solicitării Agenţiei NewsIn privind valoarea totală a investiţiei în cele cinci beninării din Bulgaria.
Toate produsele petroliere distribuite de Rompetrol Bulgaria sunt importate de la rafinăria Petromidia din România, deţinute de Grupul Rompetrol.
Grupul Rompetrol a iniţiat ultima etapă din procesul de majorare a capacităţii rafinăriei Petromidia, care va permite creşterea de ţiţei procesat de la 3,8 la 5 milioane de tone anual la începutul anului 2012. Investiţia curentă în acest proiect se ridică la 234 de milioane de dolari, urmând la la finalul acesteia să se atingă totalul de 377 milioane dolari. Proiectul face parte din strategia companiei de a-şi consolidat şi dezvolta prezenţa în Europa Centrală şi de Est, şi de a plasa Petromidia în primele 25 de rafinării din Europa.
Rompetrol Bulgaria, divizia de retail a Grupului Rompetrol în Bulgaria, este specializată în distribuţia de carburanţi şi produse petroliere. Compania operează pe piaţa din Bulgaria din 2002, reuşind să dezvolte într-un timp scurt o reţea naţională de 58 de staţii de alimentare şi un depozit de carburanţi localizat în Ruse, intrând în acelaşi timp cu o marjă semnificativă şi pe segmentul en-gros.
Rompetrol Downstream operează în total 1.100 de puncte de distribuţie a carburanţilor, în şase ţări, dintre care circa 800 se află în România, iar din acestea, 450 sunt benzinării.
Grupul Rompetrol NV este o companie petrolieră multinaţională, cu sediul în Amsterdam, Olanda, desfăşurându-şi activitatea în 12 ţări şi cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Grupul Rompetrol este implicat în activităţi de rafinare, marketing şi trading, dar şi în operaţiuni adiţionale – explorare şi producţie, servicii petroliere, transport.
The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding, până în august 2007, când Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG către compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel, Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.