Rompetrol va ieftini motorina cu 4 bani/litru, de sâmbătă

benzina, benzinarii, motorina, Rompetrol

Astfel, motorina Efix Diesel va fi 3,78 lei/litru, iar motorina Diesel Alto 55 va costa 4,07 lei/litru.

Preţul benzinei rămâne neschimbat. Un litru de benzină Efix 95 costă în continuare 3,99 lei, iar cel de benzină Alto 101 este tot 4,60 lei.

Preţurile carburanţilor comercializaţi în staţiile Rompetrol Downstream pot varia cu +/- 5% faţă de preţurile de referinţă.

Rompetrol Downstream operează peste 900 de staţii, în 13 ţări, dintre care peste 450 de benzinării se află în România.

The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding, până în august 2007, când Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG către compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel, Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.