Money.ro

Proiectul Roşia Montană nu are căutare nici la Bursa de Valori Bucureşti

Bursa de Valori Bucureşti, certej, european goldfields, Intercapital, Intercapital Invest, Munţii Apuseni, pret aur, Rosia montana

Titlurile Fondului de investiţii iFond Gold (simbol bursier IFG) au pierdut 41% din valoare de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti, (BVB), din 30 decembrie 2010 şi până acum, când sunt cotate la 119 lei / unitate.   

Fondul şi-a plasat resursele în companii de producţie a aurului listate la Bursa de Valori din Toronto (Toronto Stock Exchange), aproape 33% din activele sale fiind în acţiunile Gabriel Resources, care are peste 80% din Roşia Montană Gold Corporation, cea care deţine controversatul proiect de exploatare cu cianuri din Munții Apuseni. Conform strategiei fondului, expunerea pe Gabriel Resources poate fi de maxim 40%.  

Un alt pachet semnificativ de acțiuni, contând pentru peste 20% din active, este deținut de iFond Gold și la  European Goldfields, care este listată și la Londra (segmentul investițiilor alternative) și care  deține 80% dintr-un alt proiect din Munții Apuseni, cel de la Certej.

Alte peste 8,2% din activele iFond Gold sunt de fapt acțiunile Carpathian Gold INC., care  are de asemeni un proiect important în România.  Celelalte peste 30 % din activele fondului sunt plasate în alte companii aurifere, dintre care câteva acoperă fiecare peste 2 % din activele nete ale fondului, de 3,228 mil. lei, potrivit datelor raportate la 31 decembrie de Intercapital Fonduri, compania de administrare a investițiilor a casei de brokeraj Intercapital Invest.

Totuși, scăderea titlurilor iFond Gold nu poate fi pusă numai pe deprecierea acțiunilor Gabriel Resources, despre care se poate spune că implică un risc mare, legat de neavizarea  proiectului Roșia Montană, din punctul de vedere al mediului. De altfel, acțiunile Gabriel Resources (simbol GBU la Bursa din Toronto)  au pierdut numai 17% anul trecut, față de scăderea iFond Gold.

 

„Anul 2011 a fost marcat de deprecieri ale companiilor aurifere listate, în ciuda evoluţiei favorabile a preţului aurului. Evaluarea companiilor aurifere ţine nu numai de nivelul preţului aurului, ci şi de succesul şi de perspectivele proiectelor în care acestea sunt implicate“, a declarat Andreea Gheorghe, director general al Intercapital Fonduri. „Anul trecut, pieţele financiare au cunoscut o volatilitate puternică, generată de incertitudini ridicate cu privire la perspectivele economice. În acest context, pieţele de acţiuni in general au înregistrat evoluţii nefavorabile, inclusiv sectorul companiilor aurifere“, a adăugat Andreea Gheorghe.

 

De asemeni, potrivit rapoartelor administratorului fondului, o parte din vină o are și aprecierea leului față de dolarul canadian (CAD).  În septembrie, cursul CAD/RON calculat de BNR scăzuse „cu 3,95% comparativ cu sfârșitul lunii decembrie 2010 și cu -4,11% față de cursul de la data de emisiune a fondului“.

Pe de altă parte, cu toate că aurul s-a scumpit, investitorii au evitat „riscurile asociate cu explorarea și exploatarea resurselor aurifere“. De pildă, în trimestrul III al anului trecut, când  s-a produs creşterea explozivă a preţul aurului, din motive mai curând speculative, „companiile mai mari, implicate în proiecte aurifere aflate în stadiu mai avansat de execuţie, au consemnat aprecieri (la bursă, n.r.)“. În schimb, „companiile cu proiecte aflate într-un stadiu incipient de obţinere de avize au consemnat evoluţii mai puţin favorabile“, se spune într-unul din raportele iFond Gold.

Este invocat, de asemenea fenomenul de divergenţă dintre evoluţia preţului aurului şi cea a indicelui S&P/TSX Global Gold Index, care „include 56 de companii si este un benchmark international pentru sectorul extractiv aurifer“.  

Este drept, însă, S&P/TSX Global Gold a scăzut cu 17% între 31 decembri e2010 şi 28 decembrie 2011, mult mai puţin decât iFond Gold, ceea ce arată destul de mult despre atractivitatea proiectului Roşia Montană.

Fondul are o durată de existenţă  de cinci ani, aşa că mai avem timp să află răspunsuri despre randamentul viitor al uneia dintre cele mai inovative iniţiative de la BVB, ideea lansării fondului fiind una salutară în condiţiile sărăciei ofertei de la Bursa de la Bucureşti.

 

„Având în vedere deprecierile înregistrate anul trecut, în 2012 companiile aurifere pot inregistra reveniri uşoare. Companiile din portofoliul fondului iFond Gold depind şi de avansul proiectelor aurifere în care sunt implicate“, mai spune directorul general al Intercapital Fonduri.

Ultimele Articole