Roubini: Deprecierea treptată a monedei unice ar putea salva zona euro

devalorizare, devalorizare euro, dolar, euro, monedă, moneda unica europeana, Roubini

„O devalorizare ordonată a euro este singurul lucru care va preveni destrămarea uniunii monetare. În următoarele 12 luni, euro va merge spre paritatea cu dolarul, sau chiar mai jos”, a afirmat Roubini într-un interviu acordat la o conferinţă de la Trento, Italia.

Creşterea economică este afectată de mai mulţi factori, cum ar fi măsurile de austeritate bugetară şi scăderea cotaţiei acţiunilor, astfel încât deprecierea euro ar putea fi insuficientă pentru prevenirea unei noi recesiuni, a arătat Roubini.

Euro a coborât vineri sub pragul de 1,2 dolari pe unitate pentru prima oară din martie 2006.

De la începutul acestui an, moneda unică s-a depreciat cu peste 16% în raport cu dolarul.

„Pentru ca Grecia, Spania, Portugalia şi Irlanda să rămână în uniunea monetară, singura cale de refacere a competitivităţii este un euro mai slab”, consideră economistul.

Liderii din zona euro au convenit, pe 2 mai, să acorde Greciei un ajutor financiar de 110 miliarde de euro, în condiţiile în care deficitul bugetar al acestui stat a atins anul trecut 13,6% din PIB, de peste patru ori limita admisă în UE.

În plus, UE şi FMI au convenit un program de 750 miliarde euro pentru susţinerea financiară a ţărilor din zona euro.

Cele 16 state din zona euro vor înregistra, potrivit estimărilor Comisiei Europene, o creştere economică de 0,9% în acest an, după un declin de 4,1% în 2009.

Economia elenă se va contracta cu 3% în acest an şi 0,5% în 2011, anticipează CE.

Ţările cu deficite bugetare mari vor fi nevoite să ia măsuri de ajustare fiscală, dar Germania ar trebui să cheltuiască mai mult şi să majoreze salariile, pentru a alimenta cererea în zona euro, consideră Roubini.

„Germania îşi poate permite să acorde noi stimulente nu doar în acest an dar şi anul viitor. Nivelul datoriei publice este mult mai mic în Germania decât în alte ţări din regiune”, a explicat el.

Declinul euro va face Germania „extrem de competitivă”, iar acest fapt justifică majorarea salariilor, a mai spus Roubini.