Roubini: Economia SUA îşi va reveni, dar va semăna cu o recesiune

Dr. Doom, Nouriel Roubini, recesiune, revenire, SUA

Roubini, cunoscut drept unul dintre cei mai pesimişti analişti, anticipează o revenire lentă a economiei americane, corespondentă unui ciclu în formă de ‘U’.

Într-o intervenţie la postul de televiziune CNBC, el a declarat că estimează un avans economic lent al economiei, de 1% în următorii ani. Ori acest lucru, cumulat cu o rată a şomajului de peste 11% în 2010, înseamnă că revenirea economică va apărea cam ca o recesiune, spune Nouriel Roubini. Totuşi, contracţia economiei americane se va termina la sfârşitul acestui an.

Greul a trecut pentru sectorul financiar însă dacă problemele din economia americană nu vor fi rezolvate, este posibil ca ţara să treacă printr-o revenire în formă de ‘W’.

Economistul crede că Statele Unite va fi prima ţară dezvoltată care va ieşi din recesiunea globală, dar şi statele emergente par să se mişte bine. În privinţa pieţelor de capital, Nouriel Roubini consideră că preţul acţiunilor şi mărfurilor a crescut prea mult şi prea repede, aşadar este posibil ca cifrele macroeconomice sau raportările companiilor să surpindă negativ, aducând o cădere a valorii.

Ultimele Articole