Aceasta deoarece costurile companiei vor creşte cu 100 de milioane de lei în acest an, după ce, săptămâna trecută, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat o majorare de 17% a cotei obligatorii de certificate verzi faţă de cât anticipase Consiliul de Administraţie în momentul aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli pe acest an.
„Consiliul de Administraţie va pregăti un plan pentru oprirea temporară a unei părţi din operaţiunile Companiei, pentru a evalua viabilitatea continuării activităţii”, spun oficialii companiei.
Subvenţiile pentru regenerabile continuă
Cota de certificate verzi trebuie plătită de toţi consumatorii de energie, ca parte a schemei de sprijin pentru producţia de energie din surse regenerabile în România, însă marii consumatori sunt cei mai afectaţi.
Alro a ajuns să plătească zeci de milioane de euro pe an în contul taxe suplimentare pe energie, precum sunt certificatele verzi şi taxa pe cogenerare, adică peste 10% din factura efectivă la electricitate.
„Toate semnalele din piaţă arată că bula speculativă a subvenţiilor pentru regenerabile va continua chiar mai agresiv. Creşterea eco-taxelor a fost generată de apariţia unor noi capacităţi de producţie a energiei fotovoltaice (o creştere de 2000% a capacităţilor, în ultimul an) şi a celor de energie eolienă, instalate până la sfârşitul anului 2013”, au mai arătat oficialii Alro.
100 de milioane de lei în plus
Principalii factori cu impact major sunt lipsa de predictibilitate pentru aplicarea schemei de sprijin pentru energia din surse regenerabile, precum şi o scădere a pieţei internaţionale a aluminiului, avertizează ei.
„În aceste condiţii, Alro va trebui să plătească în plus pentru eco-taxe 20 de milioane de lei, doar pentru cheltuielile de regularizare din 2013, iar impactul asupra bugetului pentru 2014 este de aşteptat să depăşească cu cel puţin 80 de milioane de lei actuala estimare a companiei”, se mai arată în anunţul Alro.
Concedieri masive
Oficialii producătorului de aluminiu amintesc că Guvernul s-a angajat să ia măsuri pentru a sprijini producătorii industriali, însă nu s-a făcut nimic concret în acest sens.
„Lipsa oricăror măsuri pentru sprijinirea consumatorilor industriali, în conformitate cu liniile directoare propuse de către Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene, pune Alro în situaţia de a-şi reevalua toate operaţiunile pentru anul în curs. De aceea, Compania trebuie să elaboreze un plan de închidere pentru o parte importantă a capacităţilor-cheie pentru producerea aluminiului primar, astfel, reducând drastic consumul de energie”, susţin reprezentanţii producătorului de aluminiu.
Aceste măsuri ar putea duce la o scădere semnificativă a numărului de angajaţi motiv pentru care administraţia companiei va discuta tot acest plan cu sindicatele, înainte e o decizie efectivă.
Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat la 31 decembrie 2013 o pierdere netă preliminară, de 76 milioane de lei, în comparație cu o pierdere de 155 milioane de lei (restatată), în 2012.
Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, deținută de miliardarul rus Vitali Matsitski.