„Ministrul rus al economiei, Elvira Nabiullina, a declarat că vor să urmeze şi o cale paralelă”, a declarat secretarul american de comerţ, Gary Locke, după discuţii în Moscova ce au avut loc cu ocazia vizitei preşedintelui american Barack Obama în Rusia.
„Încercăm în continuare să obţinem clarificări în acest sens, însă suntem dispuşi şi nerăbdători să susţinem aderarea Rusiei la OMC”, a adăugat acesta.
Primul ministru rus, Vladimir Putin, a surprins în iunie Organizaţia, declarând că Rusia va renunţa la discuţiile legate de candidatura unilaterală şi va încerca să adere la OMC împreună cu statele Kazahstan şi Belarus, ca parte a unei uniuni vamale.
Statele Unite au precizat că Rusia se află foarte aproape de aderarea la OMC după 16 ani de discuţii, iar Locke a declarat că accesul la OMC ca parte a unei uniuni vamale ar fi foarte problematică.
„Majoritatea statelor membre OMC sunt de părere că o astfel de opţiune nu este valabilă şi nu va produce niciun fel de rezultat în afară de întârzieri”, a precizat acesta.
Rusia vrea în continuare să adere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi să capitalizeze ceea ce a obţinut deja în negocierile anterioare de aderare, a declarat marţi preşedintele rus Dmitri Medvedev.