Ministerul rus al apărării susține că laboratoarele de biocercetare din Ucraina au făcut experimente cu agenți patogeni care cauzează ciuma, antrax și bruceloza, relatează TASS.
Declarația a fost făcută luni de generalul Igor Kirillov, comandantul Forțelor ruse de Apărare împotriva Radiațiilor, Armelor Chimice și Biologice”.
„Analiza actelor de distrugere (n.r. a patogenilor de către ucraineni) arată munca cu agenții patogeni ai ciumei, antraxului și brucelozei în laboratorul biologic din Liov”, a firmat acesta, adăugând că la laboratoare din Harkiv și Poltava s-ar fi lucrat cu „agenții patogeni ai difteriei, salmonelozei și dizenteriei”.
Kirillov susține că ucrainenii ar fi distrus peste 320 de containere cu patogeni deși nu este clar cum partea rusă a ajuns la concluzie, ținând cont că niciunul dintre orașele unde ar fi avut loc experimentele nu au căzut în mâna forțelor armate ale Rusiei.
Cu toate acestea, el afirmă că dacă aceste mostre ar fi ajuns pe mâna experților ruși ele ar fi arătat „cu un grad ridicat de probabilitate o încălcare de către Ucraina și Statele Unite” a convențiilor privind interzicerea armelor chimice și bacteriologice.
Rusia spune că „mostre” prelevate de la slavi au fost trimise în Statele Unite
Kirillov susține că oamenii de știință ucraineni ar fi efectuat cercetări „pentru a îmbunătăți proprietățile patogene ale microorganismelor folosind metode de biologie sintetică. Numai asta poate explica graba cu care a fost efectuată lichidarea”.
El spune de asemenea că „activitățile laboratoarelor biologice din Ucraina și programul condus de SUA de ‘reforma’ a sistemului de sănătate ucrainean au dus la o creștere incontrolabilă a incidenței infecțiilor deosebit de periculoase”.
„Totodată, activitățile laboratoarelor biologice, a căror activitate o monitorizăm încă din 2014, și programul așa-zisei reforme a sistemului de sănătate ucrainean implementat de Statele Unite au dus la o creștere incontrolabilă a incidenței de infecții deosebit de periculoase și semnificative din punct de vedere economic”, susține el.
Kirillov mai spune că Ucraina, „sub pretextul testării medicamentelor anti-Covid”, a trimis câteva mii de mostre de ser colectate de la pacienți în Statele Unite, fiind vorba „în primul rând de cele aparținând grupului etnic slav”.
Armata rusă promovează o teorie a conspirației răspândită în cercurile QAnon
Teoria potrivit cărora Ucraina ar dezvolta arme biologice a început să fie răspândită în rândul adepților mișcării conspiraționiste QAnon imediat după ce Rusia a invadat Ucraina în dimineața zilei de 24 februarie.
Revista Foreign Policy notează că adepți ai QAnon și canale pro-rusești de pe platformele social media au început să susțină că Rusia a declanșat atacuri aeriene împotriva Ucrainei pentru a o împedica să dezvolte arme biologice.
Unii dintre aceștia afirmă chiar că Rusia a intrat în Ucraina pentru a-i împiedica pe cercetătorii ucraineni să dezvolte alături de omologii lor americani un agent patogen „succes” al noului coronavirus SARS-CoV-2.
Majoritatea acestor teorii se bazează pe faptul că SARS-CoV-2 ar fi fost creat în laborator ca o armă biologică, unii crezând că el ar fi fost creat chiar în Statele Unite, nu în laboratorul de cercetări virusologice din Wuhan, orașul chinez unde a fost depistat prima dată.
Teoriile privind „armele biologice” ale Ucrainei au fost distribuite de mii de ori atât pe platformele social media convenționale, cât și pe platforme nereglementate precum Telegram sau 8chan, atrăgând zilnic sute de mii de vizualizări.
Teoria conspirației privind presupusele arme biologice dezvoltate de Ucraina a fost prezentată și de o ambasadă rusă, precum și de televiziuni din Rusia, Serbia și China.
Declarațiile generalului Kirillov vin după ce presa din Rusia a început să discute din nou în ultimele zile despre „armele nucleare” pe care Ucraina ar fi dorit să le dezvolte.