Rusia îşi schimbă conceptul de politică externă

colaborare, NATO, politica externa, Rusia, Uniunea Europeana, Washington

Documentul a fost publicat pe siteul ministerului rus de externe după ce a fost mai întâi aprobat de preşedintele Vladimir Putin. Moscova pledează pentru o colaborare strânsă între toate statele euro-atlantice. Astfel, ţările ar putea răspunde mai bine ameninţărilor comune precum terorismul, traficul de droguri şi de finţe umane, sau calamităţile naturale. Noua strategie vorbeşte chiar despre realizarea unei Uniuni Ecomonice de la Atlantic până la Pacific. O uniune fondată pe principii de încredere reciprocă, transparenţă, şi predictibilitate.

 

Pentru asta, Rusia ar trebui să colaboreze direct cu vechii săi adversari din timpul războiului rece – NATO, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Oficialii de la Moscova spun că sunt gata să facă acest pas şi să dea uitării problemele trecutului. Cu unele condiţii însă. Partenerii occidentali ar trebui să accepte o relaţie de egalitate şi să respecte normele dreptului internaţional. În plus, Washingtonul trebuie să dea asigurări că scutul său anti rachetă nu e îndreptat împotriva arsenalului nuclear rusesc.

 

Noul concept mai spune că Organizaţia Naţiunilor Unite ar trebui să aibă un rol mai important pe plan internaţional. Astfel, ar exista o contrapondere pentru Statele Unite ale Americii, care au rămas singura super putere a lumii după căderea cortinei de fier.

Ultimele Articole