„După toate probabilităţile, compania Aeroflot va fi inclusă”, a afirmat Kudrin la o conferinţă pentru investitori organizată de banca Rennaissance Capital, transmite Reuters.

 

Preşedintele Dmitri Medvedev vrea să accelereze ritmul privatizărilor pentru a reduce dominaţia statului în economie şi a cerut guvernului ca până la 1 august să extindă programul de vânzări de active.

 

„În următorii trei-cinci ani, trebuie să vindem participaţiile de control la toate companiile majore”, a spus Kudrin.

 

El a arătat că este vorba de companii din sectoarele financar, petrolier, comunicaţii şi din transporturi, începând cu Sovcomflot şi Aeroflot.

 

În acest an, Rusia a listat 10% din acţiunile băncii de stat VTB, pentru care a obţinut trei miliarde de dolari, şi intenţionează să vândă o participaţie de 7,6% la Sberbank, pentru circa şase miliarde de dolari.

 

Compania de stat Sovcomflot, care operează o flotă mare de nave comerciale, este vizată pentru vânzarea a 25% din acţiuni, în acest an.

 

Statul rus deţine 51,17% din Aeroflot, iar banca centrală alte 11,8% din titluri.

 

Kudrin ţinteşte obţinerea a 30 de miliarde de dolari din privatizări, în următorii trei ani, sumă care ar putea creşte cu 25%-50%, dacă Rusia va extinde programul.

 

Arkadi Dvorkovici, consilier economic al lui Medvedev, a declarat că mărimea participaţiilor unor companii mari care vor fi scoase la vânzare ar putea fi majorată.

 

Între aceste companii, Dvorkovici a menţionat grupul petrolier Rosneft şi banca VTB.

 

Monopoluri precum Gazprom şi Transneft vor rămâne însă cum controlul statului, a precizat el.

Ultimele Articole