Mihai Voican

Rușii ar fi jefuit centrala nucleară de la Cernobîl și hotelul din apropiere! ”Au luat tot”

Cernobîl, home2, Rusia, Ucraina

Rușii ar fi jefuit centrala nucleară de la Cernobîl înainte de a o părăsi, potrivit șefului Agenției de Stat pentru Managementul Zonei de Excluziune, Yevhen Kramarenko, citat de presa locală.

În dimineața zilei de 31 martie, trupele rusești care se aflau în zona centralei nucleare de la Cernobîl au început să plece. După ce o parte din ele au plecat, un ocupant rus pe nume Yakushev cu indicativul „90th” a vrut să oblige oficialii ucraineni de acolo să semneze un act. El a amenințat că, dacă nu îl semnează, vor duce muncitori ucraineni în Belarus. În cele din urmă, actul a fost semnat sub constrângere.

După semnare, soldații ruși au început să jefuiască totul, obligând personalul ucrainean să rămână în birourile lor. Mai târziu, aceștia și-au dat seama că este foarte liniște și au decis să iasă să vadă ce se întâmplă.

Rușii goliseră tot: computere, ibrice, cafetiere, orice au găsit acolo. De asemenea, au jefuit și hotelul din apropierea centralei nucleare, scoțând toate ustensile de bucătărie de prin sertare- de la furculițe, linguri până la pahare.