Mihai Voican

Ryanair şi Wizz Air anunţă că pun la dispoziţie bilete cu „tarife de salvare” pentru pasagerii Blue Air afectaţi de anularea curselor

Blue Air, ryanair, Wizz Air

Wizz Air a anunţat miercuri noapte tarife speciale pentru clienţii Blue Air, transmite News.ro. ”Pasagerii afectaţi pot rezerva acum bilete pe zboruri Wizz Air cu tarife începând de la 49.99 EUR folosind codul rezervării Blue Air. Rezervările pot fi efectuate prin intermediul paginii Wizz Air pentru tarife speciale https://wizzair.com/en-gb#/rescue”, precizează compania.

Şi Ryanair a anunţat că a lansat „tarife de salvare”, care pornesc de la 49,99 euro, pentru călătorii până pe 31 octombrie, cu menţiunea că pot fi rezervate până la miezul nopţii de 9 septembrie.

Miercuri, 29 de curse Blue Air care ar fi urmat să decoleze de pe Aeroportul ”Henri Coandă” au fost anulate.

Compania Blue Air a anunţat marţi sistarea tururor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021

Premierul Nicolae Ciucă a transmis marţi că, din estimările de la acel moment, sunt aproximativ 3.000 de călători blocaţi în aeroporturi din străinătate.

Ministerul de Externe a prezentat detalii despre modul în care cetăţenii români afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air pot să contacteze autorităţile. MAE a precizat că, în cazul grupurilor de turişti, este recomandat ca o singură persoană să contacteze personalul consular.

”Cetăţenii români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, îşi pot notifica situaţia şi se pot adresa Ministerului Afacerilor Externe fie contactând cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află – https://econsulat.ro/Home/DateDeContact), fie contactând Centrul de Contact şi Suport pentru Cetăţenii Români din Străinătate (CCSCRS), telefonic la numărul de mobil 0040751084537 sau prin email la adresa [email protected]”, a transmis MAE.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că Guvernul va aloca, miercuri dimineaţă, 5 milioane de lei companiei TAROM, pentru a trimite aeronave să aducă acasă românii afectaţi de decizia companiei Blue Air de a opri zborurile până luni. Ulterior, Guvernul se va îndrepta împotriva acestei companii, pentru a recupera suma de bani, dar şi celelalte restanţe pentru care Administraţia Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu