S-a semnat acordul interguvernamental pentru Nabucco

acord, BET-NG, Emil Boc, nabucco, TGN, Transgaz

În condiţiile în care Rusia reprezintă principalul furnizor de gaze pentru Europa, iar Ucraina principala ţară de tranzit, Nabucco va transporta gaze din zona caspică până în Europa. Conducta, cu o lungime de 3.300 de kilometri va ocoli Rusia şi va tranzita Azerrbaidjan, Georgia, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.

Acordul interguvernamental privind proiectul Nabucco, semnat la Ankara, este completat de un acord tehnic. Acesta prevede ca România va beneficia de o capacitate de 2, 58 miliarde metri cubi de gaze anual. Dacă nu va folosi întreaga cantitate de gaze, România o va putea vinde.

„Proiectul Nabucco este foarte important din perspectiva securităţii energetice, atât a României, cât şi a altor state membre ale Uniunii Europene, şi din această perspectivă România va participa la această ceremonie de semnare, arătând sprijinul său fără echivoc pentru susţinerea acestui proiect atât de important şi din perspectiva diversificării surselor de transport, cât şi a hidrocarburilor”, a declarat premierul Emil Boc.

„România a ales să participe în acest proiect al cărui atu principal este viabilitatea sa economică. Nabucco este eficient şi mai puţin costisitor decât alte iniţiative promovate în regiune. Aşadar, are toate avantajele necesare petnru a atrage investitori şi furnizori şi pentru a funcţiona pe baze comerciale conform principiilor pieţei”, a mai spus Boc, menţionând că Nabucco este proiectul principal al coridorului sudic de gaze şi că materializarea sa va reprezenta un exemplu de succes al colaborării Uniunii Europene cu statele de tranzit, respectiv producătorii din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu.

Lucrările de construcţie a gazoductului sunt programate să înceapă anul viitor. Investiţia, evaluată la 8 miliarde de euro, ar urma să fie finalizată în 2014. Moscova pregăteşte, la rândul ei, construcţia unui gazoduct. South Stream va trece pe sub Marea Neagra şi va ocoli România legând Rusia direct de Bulgaria.

Ultimele Articole