S-a stabilit componenţa celor două mari companii energetice

Adriean Videanu, companii energie, Electrica, energie, Videanu

Reorganizarea sectorului energetic în două mari companii va facilita asigurarea necesităţilor de finanţare, estimate la circa două miliarde de euro pentru următorii 10 ani, spun autorităţile. În acest moment, peste o jumătate din capacităţile de producţie şi-au depăşit durata de viaţă.

Tudor Şerban, secretar de stat în Ministerul Economiei, spune că „avem probleme foarte mari de rezolvat în ceea ce priveşte eficienţa energetică, probeme cu distribuţia şi va trebui să rezolvăm problemele de competitivitate. Noile companii vor avea capacitatea de a atrage bani pentru investiţii în tehnologie, iar costurile cu administrarea acestora vor fi mai mici.”

Ministrul economiei, Adriean Videanu, spune că cele două companii vor fi funcţionale până în iunie 2010.

Ultimele Articole