S&P a confirmat ratingurile Raiffeisen Zentralbank Oesterreich Austria, cu perspectivă negativă

Austria, perspectiva negativa, Raiffeisen, S&P, s-p, teste

Astfel, calificativul RZB pentru credite pe termen lung a fost confirmat la „A”, iar pentru împrumuturi pe termen scurt la „A-1”, potrivit comunicatului S&P.

Perspectiva este negativă şi reflectă climatul dificil de pe principalele pieţe ale RZB şi faptul că sprijinul guvernamental, considerat temporar, s-ar putea dovedi insuficient în cazul unor teste de stres. Principalii factori de presiune ţin de climatul operaţional deteriorat, mai ales în ţările cu un potenţial de risc mai ridicat, o înrăutăţire semnificativă a performanţele financiare ale băncilor grupului din Europa Centrală şi de Est, respectiv Comunitatea Statelor Independente (CSI).

„Confirmarea creditului reflectă evaluarea noastră că RZB are o importanţă sistemică ridicată pentru Austria şi va beneficia, probabil, de sprijinul guvernului în cazul în care un astfel de ajutor va fi necesar”, a declarat analistul S&P Markus Schmaus.

Grupul austriac RZB este prezent în România prin intermediul subsidiarei Raiffeisen International. Raiffeisen Bank România este deţinută în proporţie de 99,49% de Raiffeisen International.

Joi, S&P a confirmat şi calificativele Erste Group, acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Române (BCR). Astfel, ratingul pentru credite pe termen lung al Erste Group a fost confirmat la „A”, iar cel pentru împrumuturi pe termen scurt la „A-1”.

„Perspectiva negativă reflectă mediul dificil de pe pieţele cheie pe care Erste Group operează, care ar putea duce la o deteriorare semnificativă a calităţii activelor şi la o presiune suplimentară asupra profilului financiar al Erste”, a precizat S&P într-un comunicat.