S&P a revizuit în creştere cu şase trepte ratingul Greciei, după răscumpărarea de obligaţiuni

Grecia, rating de tara, s-p

Actualul calificativ este cel mai ridicat acordat de S&P Greciei începând din iunie 2011, când ţara a fost retrogradată de la „B” la nivelul „CCC”.

 

 

Ratingul Greciei are perspectivă stabilă, întrucât ia în calcul angajamentul zonei euro pentru susţinerea Greciei pe termen lung, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

 

 

Îmbunătăţirea ratingului are la bază planurile guvernului elen pentru promovarea de măsuri structurale şi fiscale, în pofida dificultăţilor economice şi politice, arată S&P. Totuşi, implementarea acestor planuri nu este lipsită de riscuri, a avertizat agenţia de evaluare financiară.

 

 

S&P a retrogradat Grecia la începutul lunii decembrie înaintea unui program de răscumpărare de obligaţiuni care a vizat reducerea îndatorării ţării. Statul elen a cumpărat, cu fonduri de la ţările zonei euro, obligaţiuni proprii de pe piaţa financiară la un preţ cu mult sub valoarea nominală a acestora.

Ultimele Articole