Preşedintele comitetului pentru ratinguri de ţară din cadrul S&P, John Chambers, a declarat într-un interviu pentru Reuters că „a venit timpul” ca admistraţia şi Partidul Republican să ajungă la un acord credibil pe buget, pentru a aborda problemele pe termen lung ale ţării.
„Dacă înţelegerea va avea o anvergură restrânsă, va avea loc un downgrade (reducerea ratingului – n.r.)”, a avertizat Chambers.
S&P a revizuit în aprilie perspectiva ratingului SUA la negativă, măsură care anunţă în mod normal scăderea ratingului în următoarele 12-18 luni.
Însă „acest orizont s-a restrâns”, a afirmat Chambers, pentru că este „foarte puţin probabil” ca Washingtonul să poată pune la punct un program credibil de reducere a deficitului bugetar şi a datoriei de stat anul viitor dacă politicienii nu vor ajunge la un consens în această vară.
S&P este singura mare agenţie de rating cu perspectivă negativă pe ratingul SUA. Moody’s a plasat miercuri ratingul Statelor Unite sub evaluare pentru o posibilă retrogradare, din cauza divergenţelor din mediul politic privind plafonul datoriei de stat.
Trezoreria SUA a anunţat anterior că ar putea începe, din august, să-şi îndeplinească obligaţiile financiare în funcţie de priorităţi, dacă Congresul nu va aproba creşterea plafonului datoriei de stat peste limita actuală de 14.300 miliarde de dolari, echivalentul a 100% din PIB.
Partidul Republican vrea, în schimbul votului pe datoria de stat, un program de reducere a deficitului bugetar prin tăieri dure ale cheltuielilor publice, în timp ce Partidul Democrat consideră că orice tentativă de scădere a deficitului trebuie să includă şi majorarea taxelor pentru locuitorii cu venituri şi averi mari.