“Probabil că după un al doilea trimestru slab vom revizui previziunile pentru PIB-ul României în scădere. Vedem că investiţiile scad puternic, la fel şi consumul. Ultimele evoluţii sunt influenţate de politica restrictivă a creditării. Este greu de stabilit o cifră exactă, incertitudinea este foarte mare, mă gândesc la o scădere mai amplă de 6%”, a declarat Marko Mrsnik, la The Money Channel (TMC), scrie NewsIn.
Referitor la deficitul bugetar, analistul S&P a precizat că, încă de la începutul acestui an, agenţia de rating prognoza depăşirea ţintei stabilite de Guvern cu FMI, de 4,6% din PIB. “Suntem foarte conservatori în ceea ce priveşte previziunile privind deficitul bugetar şi trebuie să spunem că, de la începutul acestui an, am estimat un deficit bugetar de 6,2% din PIB, indiferent de ţintele fiscale impuse de FMI şi de Uniunea Europeană, de aproximativ 4,5%.
Acest lucru este cauzat de o scădere puternică a veniturilor. Impozitul pe venit, de asemenea, a avut un impact asupra a ceea ce se întâmplă în economie şi nu vedem o corespondenţă în ceea ce priveşte cheltuielile”, spune Mrsnik. El subliniază că “este important ca acest elan al eforturilor de consolidare să fie menţinut”. “Sigur, contracţiile ciclice sunt mai puternice decât ar fi putut să prevadă cineva. Chiar şi FMI sau UE aveau previziuni pentru o contracţie mai moderată în acest an, totuşi, cred că ar avea o oarecare flexibilitate, ar putea fi acceptate nişte deficite mai mari, dar trebuie să vedem că acest efort de consolidare este evident din partea autorităţilor.
Cred că toată lumea a ajuns la concluzia că este nevoie de măsuri de îmbunătăţire în zona cheltuielilor, care au crescut foarte mult şi nejustificat în ultimii ani, şi trebuie restructurate”, mai afirmă economistul de la S&P.