Denisa Gelatu

Să faci ce zice legea, nu ce fac oamenii legii! O polițistă din Iași, prinsă la furat haine din mall

furt, haine, Iași, mall, polițistă

O polițistă din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a fost prinsă la furat de haine în mall.

Polițista ar fi sustras obiecte vestimentare în valoare de aproape 550 lei, cu care a vrut să părăsească centrul comercial, numai că un paznic a fost mai vigilent și a oprit-o la control.

Acesta a sunat la 112. Echipajul de poliție ajuns la fața locului a fost șocat să constate că tânăra acuzată este colegă cu ei.

„La data de 6 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați de către un agent de pază cu privire la faptul că o tânără de 22 de ani a fost prinsă în timp ce ar fi sustras articole vestimentare dintr-un centru comercial din municipiul Iași, cauzând un prejudiciu de aproximativ 554 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Sunt continuate cercetările în acest caz, pentru a se stabili exact împrejurările în care s-a produs fapta”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Lasă un comentariu