Cristina Popovici

SABMiller a acceptat să fie preluată de AB InBev pentru 96 de miliarde de euro

AB Inbev, SABMiller

Grupul britanic a explicat că boardul său a ajuns la un acord cu boardul AB InBev în virtutea căruia acesta din urma va plăti 44 de lire sterline în numerar pentru fiecare acţiune SABMiller, ceea ce evaluează SABMiller la 71,2 miliarde de lire sterline (96 miliarde de euro). De asemenea, AB InBev a acceptat să plătească către SABMiller o sumă de trei miliarde de dolari în cazul în care tranzacţia nu reuşeşte să obţină aprobarea organismelor de reglementare sau dacă acţionarii AB InBev nu o vor aproba.

În urma acestei preluări, Annheuser-Busch InBev va deveni un gigant cu o valoare de 280 de miliarde de dolari şi care va controla o treime din piaţa mondială a berii. Annheuser-Busch InBev, care deţine brandurile Budweiser, Stella Artois şi Corona, domină piaţa din America Latină, în timp ce SABMiller, producătorul brandurilor Miller Lite, Peroni şi Grolsch, are o prezenţă importantă în Africa şi Asia.

SABMiller plc. este una dintre cele mai mari companii de bere din lume, cu participaţii în societăţi producătoare de bere sau acorduri de distribuţie pe şase continente. Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România, cu brandurile Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nastro Azzurro, Glosch, Pilsner Urquell, Azuga, Redd’s şi Stejar.

Ultimele Articole