Steaua și-a pierdut mai întâi numele. A urmat palmaresul. Dar nu și-a pierdut suporterii. Mai exact, cea mai mare parte a lor. 1 din 3 suporteri sunt fani FCSB, potrivit INSCOP și news.ro. Grav este că în urmă cu 10 ani Steaua avea jumătate din baza de fani a României. Brandul fostei campioane a Europei avea o forță colosală. Capriciile vremurilor au macinat constant această forță.
Decizia ICCj nu poate fi pusă la îndoială. Chiar dacă nu există o jurisprudență suficient de consistentă privind soluționarea unor cazuri similare. Cam așa s-a întâmplat și cu dezintegrarea economiilor din Estul Europei în anii `90. Vestul nu mai văzuse așa ceva și nu avea soluții. Dar suporterii acelor economii nu s-au clintit. Au suferit, fără soluții. Întrucât nu mai rămăsese aproape nimic de susținut.
Împărțiți, divizați, segmentați
Între CSA și FCSB, fanii Stelei sunt într-o situație foarte asemănătoare. Singura parte bună e că segmentarea se oprește aici. Potrivit motivării Curții de Apel, palmaresul perioadei 1947-1998 aparține CSA, iar cel dintre 1998 și 2003 nu aparține nimănui. Dar suporterii nu pot fi împărțiți astfel.
Vin către echipă și îi rămân alături tocmai datorită palmaresului. Devin una cu el și implicit, parte a culturii clubului. Alături de trofee, culori, vedete, victorii, înfrângeri și dorința de a câștiga din nou. Suporterii nu sunt nici clienți, nici consumatori, chiar dacă se exprimă și plătind. E drept însă, că latura comercială este foarte importantă.
Tocmai de aceea grupul condus de Todd Boehly a plătit 5,4 miliarde de dolari pentru Chelsea în 2022, după exit-ul forțat al lui Roman Abramovich. Nimeni nu va face ceva asemănător pentru Corvinul Hunedoara, chiar dacă a devenit peste noapte simbolul autentic al succesului. Corvinul vine din Liga 2, fără licență de Superligă, are ID de Europa League, dar nu are palmaresul Stelei.
Către primul trilion de dolari
Industria sportului evoluează spectaculos. Veniturile globale generate de sport au depășit 400 de miliarde de dolari în 2022, și vor urca peste 600 de milarde în 2028, conform Statista. Sumele astronomice au avut ca efect apariția unei ramuri specializate a dreptului. Pregătită pentru litigiile sportului și foarte profitabilă.
Doar drepturile de proprietate intelectuală generează în prezent 159 de miliarde de dolari anual și se îndreaptă spre un vârf de 260 de miliarde în 2033, precizează Two Circles. Secretul acestei creșteri este centrarea pe preferințele fanilor, ale suporterilor.
Până atunci, vedem că ruinele fotbalului de la noi sunt foarte prolifice. Unde cade o echipă, apar două. Se poate însă și mai mult. Dinamo, cu trei formații împrăștiate printre ligi, pare a fi prima candidată în următoarea competiție litigioasă a clonelor fobalistice. Altfel spus, vor fi trei în loc de două.