Directorul general al Uzinei Dacia, Francois Fourmont, a declarat, la începutul lunii iulie, că toţi angajaţii vor intra în concediu de odihnă în august, lună când vor fi efectuate reviziile generale ale instalaţiilor. Fourmont a explicat că, deşi în prezent există foarte multe comenzi, oprirea producţiei este necesară din punct de vedere tehnologic.
Totuşi, comenzile nu vor fi afectate pentru că, începând cu data de 23 mai şi până la sfârşitul lunii iulie 2009, salariaţii Dacia lucrează în zilele de sâmbătă, în două schimburi, şi au reuşit să asigure stocuri pentru perioada de o lună de întrerupere a activităţii.
Dacia a comercializat pe piaţa din România, în primul semestru din acest an, 23.158 vehicule, în scădere cu 49,5% faţă de perioada similară din anul 2008, pe fondul unei pieţe puternic afectate de criză, a anunţat în 17 iulie producătorul. Astfel, la nivel naţional, Dacia a vândut 4.142 de unităţi Sandero, 13.990 de unităţi Logan berlină şi 3.410 vehicule Logan MCV. De asemenea, au fost comercializate 718 unităţi Logan VAN şi 898 vehicule Logan Pick-Up.
În plus, potrivit companiei, cota de piaţă a Dacia, de circa 30%, este în uşoară scădere faţă de perioada similară a anului trecut.
La export, Dacia a vândut 130.668 vehicule, cu 60,4% mai mult faţă de primul semestru din 2008, principala destinaţie fiind Europa Occidentală.