„13,3 milioane de euro pare o cifră mare, şi aşa si este, dar repartizată la 33.000 de persoane pentru toţi angajaţii MFP – asta însemnând cele 42 de judeţe, Administraţia Naţională a Vămilor, Garda Financiară, Comisia Naţională de Prognoză – înseamnă un salariu, iar media, dacă faceţi împărţirea, este în jur de 380 – 390 (euro)”, a spus Pogea.
„Categoric este o sumă mare, aceasta este o sumă stipulată prin lege, pentru toţi angajaţii, şi MFP nu face notă distinctă de acest lucru”, a adăugat el.
Secretarul general al Ministerului de Finanţe şi ministrul Educaţiei au, însă, informaţii diferite despre bugetarii care beneficiază de prime de vacanţă.
Ioan Nicolescu, secretarul general al Ministerului de Finanţe, spune că toţi bugetarii primesc prime de vacanţă.
„Din păcate nu se întâmplă lucrul acesta şi vă mărturisesc sincer că mi-aş dori să se acorde şi profesorilor prime de vacanţă”, a replicat Ecaterina Andronescu.
Ministrul Pogea a revenit cu explicaţii la o ediţie specială Realitatea TV. „Dumneaei are dreptate, nu a dat. Dar cei care au dat în judecată că nu au respectat contractul de muncă, au câştigat”, a mai spus Pogea.