Salariile magistraţilor vor creşte din nou în grila Legii unice

Catalin Predoiu, Grila unica, justitie, Legea unică de salarizare, legea unitara a salarizarii personalului din sectorul bugetar, magistrați, sporuri

Astfel, la presiunea magistraţilor, guvernanţii au decis, miercuri seară, că trebuie să accepte propunerile venite din justiţie şi să majoreze coeficienţii pentru sistemul judiciar. Joi, reprezentanţii ministerelor Muncii, Finanţelor şi Justiţiei s-au întâlnit pentru a face din nou calcule, în funcţie de buget. Ulterior, aceştia au fost invitaţi la o discuţie finală cu premirul Boc la Palatul Victoria, au declarat sursele guvernamentale pentru NewsIn.

Informaţia este confirmată, de altfel, de o înregistrare obţinută de NewsIn, de la discuţiile de joi între ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi reprezentanţii magistraţilor, prin videoconferinţă.

„Principalul mesaj pe care eu vi-l prezint dumneavoastră, dacă vreţi de ordin politic, (…), este acela că vom încerca să găsim o soluţie pentru ca dumneavoastră să nu fiţi prejudiciaţi sub aspectul drepturilor salariale, inclusiv cele câştigate. Deci aceasta este o decizie politică pe care pot să v-o spun foarte limpede, este luată la nivel de Guvern şi în acest moment se lucrează pentru finalizarea soluţiilor tehnice, pentru că este nevoie de simulări şi corelări în cadrul parametrilor tehnici”, le-a spus ministrul participanţilor la discuţii.

Vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat, marţi, că la întâlnirea de la Guvern, reprezentanţii Executivului au recunoscut că salariile în justiţie vor scădea cu 55%, prin reducerea sporurilor de stres şi de confidenţialitate. „Nu se garantează salariiile din prezent. Este prima oară când Guvernul recunoaşte că vor scădea salariile cu 55%. Reprezentanţii CSM s-au retras de la discuţie, după ce guvernanţii au recunoscut făţiş că salariile magistraţiilor vor scădea. Vom primi mâine un răspuns le revendicările noastre, însă eu cred că a fost doar o mimare a consultărilor”, a declarat judecătoarea, după 3 ore şi jumătate de discuţii.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a transmis CSM, Ministerului Justiţiei şi Guvernului observaţii legate de proiectul Legii unice de salarizare, una dintre acestea vizând reducerea diferenţelor dintre salariile judecătorilor cu funcţii de conducere şi ale celor cu funcţii de execuţie. UNJR arată că reducerea acestei diferenţe ar trebui făcută prin creşterea coeficientului alocat funcţiilor de execuţie în grila unică de salarizare.

O altă observaţie a reprezentanţilor UNJR se referă la mărirea coeficienţilor de salarizare pentru judecătorii de judecătorie, tribunal, curte de apel şi curtea supremă. Astfel, având în vedere ierarhia instanţelor Uniunea propune creşterea coeficienţilor magistraţilor la 8 pentru judecătorii de la judecătorie, 9 pentru judecătorii de la tribunale, 10 pentru curţile de apel şi 11 pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, s-a solicitat şi adăugarea sporului de vechime pentru fiecare categorie de magistraţi.

Ultimele Articole