Marii câştigători ai ultimilor zece ani în materie de creşteri salariale sunt angajaţii din industria serviciilor informatice, care în 2005 erau „integraţi“ în statistici alături de personalul din industria de cercetare-dezvoltare şi aveau un salariu mediu de aproape 270 de euro (la cursul mediu din acel an).
În prezent, serviciile informatice au capitol separat în cercetarea statistică realizată de către experţii INS, iar angajaţii din acest sector câştigă aproape 940 de euro net pe lună, de aproape 3,5 ori mai mult faţă de acum 10 ani. În plus, dacă în 2005 salariile din acest domeniu erau cu 35% mai mari ca salariul mediu, în 2015 angajaţii din IT câştigă cu 140% mai mult decât un angajat plătit cu salariul mediu.
De creşteri salariale semnificative au avut parte şi angajaţii din industria extractivă (171%), din transporturi aeriene (134%), din comerţ (134%), din poştă şi telecomunicaţii (128%) şi din industria prelucrătoare (122%).
La polul opus este situaţia în ceea ce priveşte evoluţia salariilor profesorilor: dacă în 2005 salariul mediu în învăţământ era echivalentul a 290 de euro net pe lună, în 2015 a ajuns la 347 de euro pe lună, în creştere cu doar 20%.