Salvamontiştii fac apel la turişti să nu urce pe traseele montane din Masivul Bucegi

1 Mai, Bucegi

Un număr mare de turişti care se află la munte, pe Valea Prahovei, au urcat, miercuri, pe traseele din Masivul Bucegi, mulţi dintre aceştia solicitând ajutorul salvamontiştilor şi al jandarmilor montani, a declarat şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.

 

El a precizat că la ora transmiterii acestei ştiri echipe de salvamontişti şi jandarmi montani derulează trei operaţiuni de recuperare a unor turişti care au solicitat ajutor. Astfel, în zona denumită „Valea seacă dintre clăi”, în Bucegi, patru turişti au rămas blocaţi şi aşteaptă intervenţia salvatorilor pentru a-i ajuta să înainteze sau să se întoarcă din drum.

 

De asemenea, salvatorii montani intervin pe Jepii Mici, în ajutorul unui turist care a căzut şi s-a lovit. Bărbatul este conştient, însă nu se mai poate deplasa. Salvamontiştii şi jandarmii montani intervin, de asemenea, în ajutorul altor turişti care au urcat până în zona „Albişoara crucii”, dar s-au rătăcit şi nu mai ştiu să se orienteze.

 

Pe lângă aceste intervenţii, salvamontiştii au primit numeroase apeluri din partea turiştilor care au urcat pe munte neechipaţi corespunzător sau care nu se mai pot orienta, unii dintre ei putând fi dirijaţi prin telefon. În acest context, salvatorii montani le reamintesc turiştilor că traseele din Bucegi sunt închise şi că se expun unor riscuri dacă urcă pe aceste trasee.

 

„În unele locuri stratul de zăpadă se poate disloca foarte uşor. Sus, pe munte, vremea este schimbătoare. Sunt oameni care urcă pe munte îmbrăcaţi de oraş şi acolo constată că nu mai pot înainta de frig, de oboseală, unii sunt epuizaţi. Le recomandăm acestora să nu urce pe munte”, a spus Gheorghe Haiduc.

 

Câteva mii de turişti petrec ziua de 1 Mai la munte, pe Valea Prahovei, peste o mie de oameni aflându-se pe Valea Cerbului, la grătar, în timp ce sute de iubitori ai sporturilor de iarnă schiază la Sinaia.