„Sancţionăm acei contribuabili care nu vor să facă reevaluarea clădirilor, lăsându-le la valori foarte mici. Vrem ca impozitele şi taxele să fie plătite la valorile reale”, a menţionat Ialomiţianu.
Acesta a adăugat că va fi menţinută şi în 2012 impozitarea suplimentară a persoanelor care deţin mai multe proprietăţi sau maşini.
„Şi în domeniul turismului se sancţionează acei agenţi economici care au spaţii de turism şi nu le folosesc, cota de impozit este de 5%. Încurajăm să fie folosite spaţiile de pe litoral pe o perioadă mai mare de şase luni. Acei contribuabili care se găsesc în această situaţie vor beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri cu 50%. Sigur că aceste decizii le vor lua autorităţile locale”, a mai spus Ialomiţianu.