Florian Gheorghe

Sandra Izbașa, cerută în căsătorie de nepotul lui Bănică Jr. ”Prințul meu a făcut-o în dimineața de Crăciun”

banica jr, inel logodna

Cei doi sunt împreună de doar câteva luni însă lucrurile au mers atât de departe în relația lor încât tânărul actor de la Nottara, nepot al faimosului Ștefan Bănică Jr., a făcut pasul cel mare.

”Am primit cel mai minunat cadou pe care și-l poate dori o femeie vreodată ! Încă de mici, cu toate visăm și ne proiectăm momentul în care prințul descalecă de pe calul său alb și ne mărturisește iubire veșnică! Prințul meu a făcut-o în dimineața de Crăciun, cu multă emoție, candoare, curaj și umor, într-un moment în care îmi doream enorm, însă nu îndrăzneam să îmi imaginez că ar putea fi posibil! Îți mulțumesc pentru că exiști, dar mai ales pentru că de acum, vom exista împreună pentru totdeauna!”, a împărtășit marea bucurie cu noi dubla campioană olimpică, Sandra Izbașa.

De când s-a retras din sistemul competițional de gimnastică, Sandra (31 ani), a devenit mai apropiată de showbiz, ba chiar a fost atrasă de actorie și și-a făcut debutul în acest domeniu cu rolul din pelicula „Faci sau Taci”, regizată de Iura Luncașu. Acum poate să ia în voie lecții de la Răzvan, care este unul din cei mai buni actori de teatru și film din noul val. Actor la ”Nottara” în București, români (a fost școlit de emeritul profesor Florin Zamfirescu).

Ea este fiica lui Ion Țiriac! Cât de sexy pozează cea care va moșteni averea magnatului

Răzvan a avut apariții în multe producții cinematografice și seriale de televiziune, amintim ”State de România”, ”Și băieții câteodată” ori ”Pariu cu viața”. Chiar dacă pe scenă nu s-au întâlnit, Răzvan este vărul bun al lui Ștefan Bănică Deci nu este de mirare că drumurile celor doi s-au intersectat la un moment dat. Sandra Izbașa a avut o lungă relație cu dansatoarul Petrișor Ruge. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare a emisiunii ”Dansez pentru tine”  și, timp de patru ani au format un frumos cuplu. Sandra a avut și o lungă relație cu Andrei, fiul antrenoarei Mariana Bitang.

Gheorghe Gheorghiu se însoară! Cine este cea care l-a convins pe râvnitul solist să se lepede de burlăcie

 

Ultimele Articole