Mihai Barsan

Sanitas: Dacă se va ajunge la şomaj, se vor acorda plăţi compensatorii

disponibilizari, plata, Sanitas, șomaj

‘Din DSP-uri va fi un maxim 3% (plecări – n.r.). Dânsul (ministrul Sănătăţii – n.r.) are în vedere plecările naturale ale persoanelor care se apropie de limita de pensionare, posturile care erau bugetate, dar nu erau ocupare vor fi scoase din evidenţa dânşilor. La intervenţia Federaţiei Sanitas, dacă cu toate aceste măsuri se va ajunge la şomaj, avem promisiunea fermă a dânsului că se vor acorda plăţi compensatorii (…) Cuantumul nu e stabilit, dar ar fi pentru prima oară când în sistemul sanitar se va face această reparaţie morală până al urmă, pentru nişte oameni care, poate datorită vârstei, vor părăsi sistemul. Toate lucrurile care se vor întâmpla, plecând de la legislaţie, de la reorganizare, la criteriile de realocare-reangajare a colegilor noştri, toate se vor face cu consultarea Sanitas’, a subliniat Marius Sepi.

 

Acesta a susţinut că acordul semnat cu Ministerul Sănătăţii este ‘o protecţie’, atât din punctul de vedere al garantării locurilor de muncă, a unui sistem de plată corect, bazat pe criterii de performanţă şi de garantare a tuturor drepturilor prevăzute în contractele colective de muncă.

 

‘Toţi colegii noştri îşi vor păstra locurile de muncă – că vor lucra la noua Autoritate, la Consiliile Locale sau Judeţene şi o mare parte din colegii noştri vor fi preluaţi de spitale, dânsul asumându-şi, în urma unor discuţii cu Ministerul de Finanţe, deblocarea posturilor în sistemul sanitar. Mai specific ceva, toţi colegii noştri care vor fi redirecţionaţi către aceste instituţii vor pleca ‘omul, postul şi bugetul’, adică să nu creadă cineva că colegii noştri nu or să-şi mai poată să-şi primească salariile, cum a fost în urmă cu câţiva ani situaţia medicinii şcolare, unde mai mult de patru luni colegii mei nu şi-au luat salariile’, a arătat liderul sindical.

 

Acesta a precizat că Sanitas are peste 2.000 de membri în DSP-urile din ţară şi că federaţia are ‘ţinte clare către Direcţiile de Sănătate Publică’, însă nu şi pentru Casele de Asigurări de Sănătate, unde nu are membri.

 

‘Dar, dacă domnul ministru (Eugen Nicolăescu – n.r.) va face tot ce a promis, inclusiv o flexibilizare şi o regândire a modului de lucru a acestei instituţii, probabil că lucrurile vor merge pe un făgaş normal (…) Domnul ministru a spus foarte clar că prin această măsură urmăreşte reducerea birocraţiei şi a birocraţilor din sistem (…) Mica reformă, cum îi spun eu, trebuie să înceapă – vom fi focalizaţi să păstrăm locurile de muncă pentru colegii din DSP-uri. Până pe 15 aprilie, domnul ministru a spus că îşi asumă toată schimbarea legislativă pentru punerea în aplicare a acestei mici reforme. Va fi constituit un grup de lucru din care şi reprezentanţii Federaţiei Sanitas vor face parte, împreună cu organizaţiile profesionale’, a mai arătat Sepi.

 

Acesta a precizat că Federaţia Sanitas a reuşit să obţină şi promisiunea ministrului că banii proveniţi din economii vor rămâne în sistemul sanitar.

 

‘Se vorbea de acea economie de 50 de milioane de euro, noi aveam informaţii că vor pleca din sistem. O parte din ei vor merge la programe pentru care nu avem finanţare decât până în octombrie, cum ar fi cel de oncologie, iar o parte – dacă tot trebuie să plătim un preţ, prin disponibilizarea unora care astăzi lucrează în instituţii – o parte din bani să fie duşi înspre salarizarea noastră’, a mai spus Marius Sepi. 

Ultimele Articole