O problema des intalnita la majoritatea pacientilor este reticenta de a trece la tratamentul bazat pe insulina, ca urmare a amanarii insulinoterapiei, bolnavul expunandu-se astfel riscului de a dezvolta complicatii grave, au atras atentia joi specialistii cu ocazia lansarii programului educational „Facultatea de Excelenta in Insulinoterapie” (FITS), dezvoltat de compania Sanofi impreuna cu societatile medicale de profil.
Prin acest program, compania va continua derularea si dezvoltarea de activitati educative dedicate medicilor (specialisti si rezidenti), asistentelor medicale, pacientilor si publicului larg. Programul urmareste cresterea nivelului de educatie a pacientilor, inclusiv pentru automonitorizare, precum si actualizarea cunostintelor teoretice in domeniul insulinoterapiei, considerata de Prof. Dr. Nicolae Hancu, Presedinte Onorific al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „cea mai complexa forma de tratament din medicina”.
„Junior Club”, proiect desfasurat sub egida FITS intre 21-22 aprilie, va oferi medicilor specialisti tineri si celor rezidenti din anii terminali cursuri medicale aprofundate si de aplicatii pe studii de caz, referitoare la insulinoterapie.
Sanofi va continua organizarea de simpozioane si mese rotunde la nivel national pentru medici si specialisti si workshop-uri pentru asistentele medicale din diabetologie. Compania estimeaza ca peste 400 de medici si aproximativ 300 de asistente-educator vor beneficia anul acesta de aceste proiecte educative.
Pentru pacienti si publicul larg, „Facultatea de Excelenta in Insulinoterapie” va lansa doua platforme online: T1Dstars si Complete Life. Prima este dedicata copiilor si adolescentilor diagnosticati cu diabet tip 1 si va fi activa la sfarsitul lunii mai. Cea de-a doua se adreseaza intregii comunitati interesate de tema diabetului zaharat in Romania: personal medical, educatori si pacienti, vizand cresterea nivelului educational si inlesnirea comunicarii intre membrii acestei comunitati.
Tot in cursul acestui an, vor fi organizate si doua Marsuri de Combatere a Diabetului, la Sibiu si Cluj, continuand o traditie inceputa in 2010. Evenimentele promoveaza adoptarea unui stil de viata activ ca metoda eficienta de prevenire a diabetului zaharat, precum si a complicatiilor acestuia si sunt totodata un mijloc de atragere a cat mai multor donatii in beneficiul pacientilor cu diabet.