Ve ninge mai ales în est şi sud-est, dar zăpada va ajunge şi în Dobrogea, în timp ce pe litoral aceleaşi precipitaţii mixte vor favoriza poleiul.
Gerul a fost aprig peste noapte dincolo de Carpaţi, aşa că nici ziua de vineri nu va ridica mercurul prea mult, aducând maxime între minus 8 şi minus 2 grade. Ninsorile apar peste zi doar sporadic mai mult în estul regiunii şi la munte, iar vântul nu va trece de moderat.
Şi în sudul ţării va fi frig. Maximele nu trec de valoarea de îngheţ, minus 2 grade în Buzău, minus unu la Piteşti şi Alexandria şi 0 grade la Călăraşi. Vântul însă continuă să fie supărător în Bărăgan, unde viscoleşte ninsoarea.
Dobrogenii au parte de vreme severă, cu ninsori şi vânt puternic ce va troieni zăpada mai ales în partea continentală a zonei. Temperatura se opreşte la minus 2 grade la Tulcea şi un grad la Constanţa, unde precipitaţiile care nu sunt doar sub formă de ninsoare vor încuraja apariţia poleiului.
Moldova însă are parte de o zi de iarnă autentică. Vântul e mai puternic în sudul regiunii amplificând senzaţia de frig dată şi de valorile între minus 6 şi minus 3 grade.
Ziua de vineri începe cu ninsori slabe în Bucureşti, dar după masă sunt şanse şi de soare. Amiaza însă nu va ridica mercurul în termometre peste 0 grade.
Citeste mai departe pe Realitatea.net