Şapte din cele 13 echipe ce vor merge la CM de fotbal, sunt deja calificate

Africa de Sud, campionat mondial, fotbal, Sport, Ucraina

 Naţionalele care s-au calificat matematic înainte de runda finală, sărbătoresc deja, numărându-şi primele de joc şi bonusurile obţinute prin această performanţă.

Zona europeană a preliminariilor Cupei Mondiale cunoaşte deja şapte naţionale calificate la turneul final din Africa de Sud. Germania, Danemarca, Spania, Anglia, Serbia, Italia şi Olanda se gândesc deja la primele de joc din partea FIFA pentru competiţia din vara lui 2010. Fotbaliştii englezi sunt printre primii care ştiu deja la ce sumă să se aştepte din partea federaţiei naţionale pentru performanţele de la Cupa Mondială.

 Nemulţumiţi au fost, însă fanii britanici, din cauza deciziei de transmitere a meciurilor din ultimele două etape ale preliminariilor pe internet şi în 12 cinematografe din Anglia, contra cost. Organizatorii au declarat ca experimentul a fost un real succes, însă doar un număr de 250 de mii de suporteri au plătit pentru a urmări partida cu Ucraina. Kentaro, deţinătoarea drepturilor de televizare, a obţinut din distribuţie 3 milioane de lire sterline.

Ultimele Articole