Ceea ce demult se vedea cu ochiul liber a fost deunăzi confirmat oficial şi statistic de studiul Institutului Allensbach pentru Demoscopie: o zecime din populaţia Germaniei deţine peste jumătate din avuţia naţională. Ceea ce pare a-i îndritui pe unii lideri ai stîngii să propovăduiască justeţea exemplului francez, pe care, fie şi într-o formulă homeopatică, şi ministrul german al muncii pare a-l urma atunci cînd anunţă că guvernul de la Berlin trebuie să pornească degrabă în căutarea modalităţilor de a finanţa durabil cheltuielile publice şi cu banii proveniţi din avuţia privată.
Subiectul este focalizat în articolul de fond al cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG care abordează şi o dilemă nu tocmai insolubilă: dacă limitele sărăciei par a fi stabilite, cele ale bogăţiei se sustrag estimărilor exacte. Pentru unii bunăstarea este deja vizibilă la slujbaşii de stat care au un venit net de 4366 euro lunar şi la funcţionarii pensionari cărora casa de asigurări le varsă în cont 4322 de euro pe lună, scriu cei de la Deutsche Welle.
Specialiştii sunt însă de altă părere: în Germania bogaţi sunt cei care dispun de un venit lunar de 3000 de euro şi de o avuţie de o jumătate de milion. Ceea ce nu înseamnă că toţi proprietarii de imobile, al căror preţ a explodat în perioada de criză, sunt bogaţi. Oamenii de rînd socotesc altfel decît experţii: cu adevărat bogaţi sunt cei care au un salariu de 9100 de euro şi o avere de 2,6 milioane de euro. Dincolo de aceste calcule relative, ziarul citat emite un principiu potrivit căruia sentimentul dreptăţii sociale este determinat de gradul de permeabilitate al stratului cel mai de sus al unei societăţi. Cu alte cuvinte, de şansa reală a fiecăruia de a accede la bogăţie, pe căi cinstite, prin educaţie, pricepere şi muncă. Cît timp aceste criterii meritorii garantează accesul la cornul abundenţei, nimeni nu are nimic de obiectat. Nemulţumirile încep atunci cînd în joc intră privilegii nemeritate, speculaţii, moşteniri fabuloase, profituri dubioase…
Studiul demoscopic spulberă însă impresia că în Germania oamenii ar fi roşi de invidie faţă de cei bogaţi. Patru locuitori ai Republicii Federale din cinci nu şi-ar dori să trăiască într-un sistem egalitarist. Pe drept cuvînt: în 1989, în zilele de pe urmă ale defunctei RDG, cînd averile imobiliare erau încă aproape toate etatizate, zece la sută din cetăţenii fostului stat al muncitorilor şi ţăranilor deţineau în conturile de la bancă peste 60% din avuţia în bani peşin a ţării. Nu cumva acest raport ni se pare şi azi foarte cunoscut? – se întreabă retoric autorul la finele amplului articol de fond.
Răspunsul pare a-l da apelul la demonstraţii de protest, lansat tot deunăzi de partidele şi mişcările de stînga din Germania, începînd cu social-democraţii şi terminînd cu mişcarea ATTAC, relevă TAGESZEITUNG.
Chiar dacă germanii încă nu au avut de suferit masiv de pe urma crizei monetare euro, renunţînd stoic în ultimii ani doar la majorările salariale, totuşi ei ies cu zecile de mii în stradă spre a protesta împotriva inegalităţilor sociale şi a măsurilor de salvare a băncilor care, odată scoase la liman, dictează din nou politicienilor ce ar avea aceştia de făcut – dă de înţeles NEUE WESTFÄLISCHE, insistînd asupra unui principiu sacrosanct: statul trebuie să le ceară tuturor sacrificii, dar pe măsura avuţiei de care fiecare dispune.
Spaima de o sărăcie tot mai cruntă i-a împins iarăşi pe portughezi, pe spanioli şi pe greci, şi mai nou şi pe francezi, la demonstraţii masive la finele săptămînii. Chiar dacă Portugalia este elevul model în aplicarea programului de austeritate, sîrguinţa a rămas zadarnică, notează FRANKFURTER RUNDSCHAU. Oamenii sunt chemaţi să plătească pagubele unui dezastru pe care nu ei l-au provocat. Or, conchide ziarul german, acest simplu fapt alimentează frustrările ce nasc revolta. Şi ce spulberă consensul în Europa se lasă dusă mai departe ideea după lectura cotidianului EST REPUBLICAIN care mai face o observaţie demnă de luat în seamă: atît tabăra stîngii cît şi cea a dreptei sunt deopotrivă scindate.
Totuşi masivele demonstraţii ale francezilor au spus un NU răspicat Pactului fiscal şi politicii de austeritate, spiralei recesiunii – crede LIBERATION, întrebîndu-se ce soartă paşte des invocatul proiect Europa: va fi aceasta în cele din urmă o uniune de interese comune difuze sau o construcţie dusă la capăt cu entuziasm şi fără şovăieli?Această întrebare are un caracter exploziv, fiind singura care merită o autentică dezbatere, conchide cotidianul citat.
Un răspuns îl dă un eseu publicat în FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND sub semnătura directorului Institutului de Studii Culturale din Essen, Klaus Leggewie. Autorul crede că viitorul Europei se află acolo unde cultura şi civilizaţia continentului îşi află originile: în bazinul Mării Mediterane.
