Money.ro

Şaramet: Noile norme BNR ar putea dubla numărul de cereri pentru Prima Casă

Aurel Saramet, BNR, creditare, credite, FNGCIMM, norme bnr, prima casa

„Aşa cum se mişcă lucrurile, eu estimez că undeva la finalul anului 2012 s-ar putea epuiza plafonul. În orice caz nu spre 2013. Dar, pe fondul acestor norme care sunt restrictive pentru alternativele unora de a accesa credite ipotecare, s-ar putea ca revină mai mulţi către Prima Casă, inclusiv cei cu venituri mai mari şi atunci plafonul să se consume mai repede. S-ar putea să se reducă cu câteva luni, în sensul că dacă astăzi primim în medie 100-110 dosare, cel puţin în primele trei-patru luni după eventualitatea aprobării normelor să crească la 180-200 de dosare, după care să revină la normal”, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii ( FNGCIMM).

Creditele de consum ar putea fi acordate pe o perioadă de cel mult cinci ani, iar solicitanţii trebuie să aducă garanţii de cel puţin 133% din valoarea împrumutului, potrivit unui proiect de regulament privind creditele destinate persoanelor fizice, publicat marţi pe pagina de internet a BNR. Totodată, pentru finanţările imobiliare în euro solicitanţii vor avea nevoie de un avans de cel puţin 30%, de 15% în cazul celor în lei şi de 40% în cazul finanţărilor în alte monede străine.

Ultimele Articole