Marian Manolache

Sarkozy, Merkel şi Draghi se vor întâlni joi la Bruxelles, înaintea dineului oficial

Christine Lagarde, FMI, Merkel, Sarkozy, zona euro

La întâlnire vor mai participa preşedinţii UE şi ai Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso, precum şi şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, potrivit unei surse europene.

 

Întâlnirea se aseamănă cu o alta de la Frankfurt, din octombrie, la care a fost prezent şi directorul general al FMI, Christine Lagarde, ocazionată de încheierea mandatului lui Jean-Claude Trichet la conducerea BCE.

 

Spre deosebire de summit-urile precedente, cel de joi-vineri, care va fi dominat de criza datoriilor suverane din regiune, nu include întâlnirea separată a liderilor din zona euro.

 

Franţa şi Germania vor propune în principal sancţiuni automate împotriva ţărilor cu deficite bugetare mari şi includerea în Constituţiile naţionale a unei „reguli de aur” privind echilibrarea bugetelor.